8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAeroportul Craiova ia echipamente de cinci milioane de euro pentru scanarea bagajelor

Aeroportul Craiova ia echipamente de cinci milioane de euro pentru scanarea bagajelor

Aeroportul Craiova ia echipamente de cinci milioane de euro, pentru scanarea bagajelor. Aeroportul Internațional Craiova a lansat, zilele trecute, procedura de achiziție publică a unor echipamente de securitate.

Este vorba de scanere performante pentru controlul bagajelor, echipamente care vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european mai amplu privind securizarea completă (outdoor – indoor) a aeroportului din Craiova. Instituția controlată de Consiliul Județean Dolj a semnat, în luna august, un contract de finanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, care are drept scop securizarea completă a Aeroportului Craiova și nu doar în interiorul terminalelor, ci și de-a lungul întregului său perimetru.

Contractul scos acum la licitație se referă strict la achiziția și instalarea la aeroport a trei echipamente tip EDS pentru controlul de securitate al bagajelor de cală și a trei echipamente EDSCB cu raze X pentru controlul de securitate al bagajelor de cabină. „Produsele solicitate prin prezenta procedură sunt utilizate în vederea asigurării funcționării în condiții optime de siguranță a Aeroportului Internațional Craiova“, se explică în anunțul de participare.

Aeroportul Craiova ia echipamente pentru scanarea bagajelor. Ofertele sunt așteptate până la 20 noiembrie

Valoarea totală estimată a achiziției este de 25.474.057 lei, adică aproape cinci milioane de euro. Oferta cu „cel mai bun raport calitate – preț“ va fi desemnată câștigătoare. Aici, componenta financiară va conta în proporție de 90%, în timp ce restul de 10% va reprezenta perioada de garanție oferită pentru aceste echipamente. Termenul limită până la care sunt așteptate ofertele este data de 20 noiembrie.

La Aeroportul Craiova vor fi instalate echipamente performante de scanare a bagajelor pasagerilor (foto: bizbrasov.ro)
La Aeroportul Craiova vor fi instalate echipamente performante de scanare a bagajelor pasagerilor (foto: bizbrasov.ro)

„Aeroportul Internațional Craiova cunoaște o nouă etapă de modernizare, susținută încă o dată printr-un program al Uniunii Europene. Implementarea acestui proiect, în totalitatea lui, va însemna un grad sporit de siguranță și mai multă eficiență în activitatea Aeroportului Craiova. Asta va duce, în mod cert, la conturarea unor condiții mai bune pentru pasageri și mai atractive pentru companiile de transport aerian“, a spus Cosmin Vasile, președintele ales al Consiliului Județean Dolj.

Unde s-au mai introdus astfel de echipamente de scanare

Echipamente de ultimă generație pentru scanarea bagajelor de cală şi de mână cu tehnologie de tip computer tomograf, cu radiaţii X şi algoritmi de detecţie automată a substanţelor explozive există deja la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca și la Aeroportul Internațional Iași. Echipamentele de detecţie au integrate și un sistem de returnare automată a tăvilor, ceea ce va simplifica şi reduce timpul petrecut pentru controlul de securitate.

Și la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ Bucureşti urma ca, până la finele acestui an, controlul bagajelor să se realizeze cu echipamente performante, care scanează obiectele pasagerilor cu două unghiuri de vizualizare şi detectează urmele de substanţe explozive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS