Polițiștii din cadrul Secției 9 Rurală Pietrari, aflându-se azi noapte pe raza comunei Bărbătești, au depistat în flagrant delict, două persoane care încercau să sustragă părți componente ale unui autovehicul.
În fapt, doi tineri de 18 respectiv 19 ani din comuna Păușești și comuna Bărbătești, folosindu-se de un cric ar fi ridicat un autoturism și i-ar fi demontat prin tăiere catalizatorul, iar în momentul în care au fost surprinși de echipajul de poliție aceștia au fugit într-o zonă cu vegetație abundentă din imediata apropiere.
Polițiștii au plecat în urmărirea acestora reușit să-i prindă, aceștia fiind conduși la unitatea de poliție.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în care se fac cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.