-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMai multe paturi pentru suspecții COVID la Spitalul Județean

Mai multe paturi pentru suspecții COVID la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu dispune de mai multe locuri pentru suspecții COVID 19. Administrația unității medicale a aprobat mutarea unor secții, în vederea creșterii numărului de paturi. Măsura a fost luată după ce la începutul acestei săptămâni o pacientă, în vârstă de 80 de ani, suspectă de coronavirus, a așteptat două ore în ambulanță în fața Spitalului Județean, pentru ca în final medicii să decidă că nu poate fi primită.

Bătrâna a fost transferată la Spitalul Orășenesc din Bumbești-Jiu, însă acolo nu erau condiții pentru tratarea pacientei, data fiind starea precară în care se afla aceasta. În cele din urmă pacienta a fost retrimisă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. A fost plimbată cu ambulanța între Târgu Jiu și Bumbești-Jiu, cu toate că la Spitalul Județean mai erau locuri.pentru suspecții de coronavirus.

Încă 20 de locuri spitalul din strada Tudor Vladimirescu

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Consiliul Medical al instituției a aprobat relocarea unor secții și amenajarea unor spații destinate suspecților COVID: „Creșterea numărului de cazuri de pacienți infectați cu SARS COV-2 atât la nivel național, cât și la nivel local necesită o abordare dinamică în ceea ce privește alocarea paturilor pentru pacienții suspecți și pacienții pozitivi. Drept urmare în urma ședinței consiliului medical al SJU Târgu Jiu s-a luat decizia relocării temporare a unor secții, prin vot liber exprimat.

Această măsură care are ca scop creșterea numărului de paturi din zona tampon pentru pacienții suspecți de infecție cu Coronavirus de la locația de pe strada Tudor Vladimirescu, obținându-se astfel aproximativ 20 de paturi noi: Relocarea (temporară) a secției de Balneofiziokinetoterapie, Comasarea (temporară) a secțiilor de Oftalmologie și ORL, Relocarea (temporară) a secției de Oncologie în cadrul secției de oftalmologie. Deciziile de relocare și comasare au fost luate în baza indicilor de eficineță al secțiilor în cel de-al treilea trimestru al anului 2020, acesta fiind de 16,93% pentru Oftalmologie, 18,57% ORL, 36,89%, Oncologie și 26,75% la secția de Balneofiziokinetoterapie.”, conform Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Nu mai sunt locuri la ATI COVID

În momentul de față nu mai sunt locuri la Secția ATI COVID din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Toate cele 12 paturi sunt ocupate de pacienți în stare gravă și care au nevoie și de ventilatoare pentru a putea respira. Pentru pacienții infectați cu coronavirus sunt disponibile 74 de locuri.ieri erau ocupate 67 din acestea.

Așadar, în funcție de situația zilnică a numărului de cazuri de coronavirus, există varianta ca Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu să nu mai dispună de paturi pentru pacienții depistați cu coronavirus și care au nevoie de internare. Nici la Spitalul COVID din Târgu-Cărbunești nu mai sunt locuri la Secția ATI. Și aici sunt ocupate toate cele 15 paturi. Au mai fost aduse 5 paturi pentru pacienții cu coronavirus care sunt operați și care sunt îngrijiți separat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS