-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAntonie Solomon și Mihail Neațu, vicepreședinții CJ Dolj

Antonie Solomon și Mihail Neațu, vicepreședinții CJ Dolj

Antonie Solomon, din parte Partidului Ecologist Român (PER), și Mihail Neațu-Breciugă, din partea Alianței PSD-ALDE, sunt noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Dolj. Votul a fost acordat în ședința extraordinară de astăzi, când au depus jurământul și restul de opt consilieri județeni supleanți și au fost stabilite comisiile de specialitate.

În momentul votului pentru cei doi vicepreședinți, dați de majoritatea formată în CJ Dolj după ce PSD a bătut palma cu PER, consilierii din partea PNL și PMP au părăsit sala. Au rămas să voteze, astfel, 21 de consilieri, cu cei trei reprezentanți ai ProRomâni care au stat pe poziții. S-a asigurat astfel majoritatea absolută necesară, iar Solomon a primit 21 de voturi pentru și unul împotrivă, iar Neațu-Breciugă 20 de voturi pentru și două împotriva.

Votul a fost secret, iar drept de vot a avut și președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile. După anunțarea rezultatului votului, Antonie Solomon a avut, poate, cel mai scurt discurs al său: „Vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc”, a spus Solomon. După ședința de astăzi, Consiliul Județean Dolj și-a intrat pe deplin în drepturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS