Județul Gorj înregistrează încă patru decese din cauza coronavirusului, dar rămâne pe primul loc la nivel național în privința numărului mic de cazuri de Covid-19 (1,63).
Situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 815 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 4.159 de persoane confirmate cu Covid-19, din care 3.756 de persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 202 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate încă patru decese. Este vorba de un bărbat, de 72 de ani, cu comorbidități (cardiomiopatie dilatativă ischemică, diabet zaharat tip II, boală cronică renală și fibrilație atrială), de un bărbat, de de 74 ani, cu comorbidități (insuficiență cardiacă clasa NYHA IV, insuficiență mitrală, fibrilație atrială și hipertensiune arterială), de o femeie, de 78 de ani, cu comorbidități (hipertensiune arterială, insuficiență venoasă cronică și litiază biliară), și de o altă femeie, de 84 de ani, tot cu comorbidități – sechele AVC (accident vascular cerebral) și demență senilă.
De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 45 de noi cazuri de îmbolnăvire: 25 de teste pozitive de la laboratorul din sistemul public și 20 de teste pozitive de la laboratoarele din sistemul privat.