0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj: Muncitori "la negru" la o firmă din Novaci

Gorj: Muncitori „la negru” la o firmă din Novaci

Un angajator care prestează activitate în domeniul construcțiilor, în orașul Novaci, a fost sancționat cu o amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru folosirea în activitate a doi muncitori fără forme legale de angajare, în urma unui control al ITM Gorj ce a avut loc săptămâna trecută.

În perioada 23-27 noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a efectuat 75 de controale pentru verificarea respectării legislației muncii de către angajatori, fiind aplicate amenzi în cuantum de 55.000 de lei. De asemenea, s-au dispus 87 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate, măsuri ce trebuie duse la îndeplinire, într-un timp stabilit, de către angajatorii sancționați.

”Domeniul construcțiilor rămâne, în continuare, un domeniu cu un grad ridicat de incidență a muncii fără forme legale de angajare, motiv pentru care reprezintă un obiectiv permanent în acțiunile inspectorilor de muncă.

De altfel, verificarea respectării măsurilor de prevenție și protecție în vederea limitării răspândirii SARS-CoV-2 este un obiectiv prioritar zilnic în activitatea instituției, 24 din 24 de ore, având loc, în intervalul 23.11.2020-29.11.2020, 67 de astfel de acțiuni la angajatori cu un număr total de 371 de salariați”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al ITM Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS