Cabanierii din Rânca le cer autorităților împodobirea festivă a stațiunii montane. Este nevoie de figurine de iarnă pe stâlpii de iluminat public. De asemenea, ar putea fi montate și drapele tricolore pe stâlpii de iluminat. Ar fi o amenajare minimă a stațiunii Rânca pentru sărbătorile de iarnă, dar și pentru întreg sezonul rece.
Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca, a declarat că primăriile din Novaci și din Baia de Fier ar putea să facă un mic efort pentru a pregăti de sărbători stațiunea. Câteva zeci de figurine luminoase ar putea fi așezate pe stâlpi și conectate la rețeaua electrică.
Este greu de crezut că primăriile din Baia de Fier și Novaci se vor putea pune de acord pe orice temă, dat fiind faptul că sunt conduse de primari care provin din partide diferite. În timp ce edilul din Novaci este membru al PNL, cel din Baia de Fier este activist politic la PSD.
Condiții mai bune pentru turiști
Constantin Pănescu a mai declarat că autoritățile locale și județene ar trebui să facă mai mult pentru zona montană Rânca, începând cu demersuri pentru a fi transformată în stațiune turistică. Este de precizat că în momentul de față, jumătate din zona Rânca este stațiune turistică de interes local.
Tot pe jumătate sunt asfaltate și străzile din Rânca, dat fiind faptul că sunt administrate separate de primăriile din Novaci și din baia de Fier. Faptul că zona turistică ar fi amenajată cum trebuie de sărbători ar fi un plus pentru atragerea de turiști.