0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAproape toate localitățile din Gorj au intrat în scenariul verde

Aproape toate localitățile din Gorj au intrat în scenariul verde

Tot mai puțini gorjeni sunt depistați cu coronavirus. Numărul de cazuri este de două luni de zile în scădere și, astfel, aproape toate localitățile din județul Gorj sunt în scenariul verde în momentul de față. Direcția de Sănătate Publică Gorj a anunțat că incidența COVID este de 0,77 de cazuri de coronavirus la mia de locuitori în ultimele două săptămâni. Este o rată aferentă unui număr de 275 de cazuri din care 13 în rândul copiilor.

În județul Gorj, din cele 70 de localități numai 6 înregistrează o incidență de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori și una o incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele două săptămâni. Comuna Polovragi rămâne în scenariul roșu cu o incidență de 4,76 de cazuri.

În scenariul galben mai este un singur oraș, Novaci, cu 1,94, restul fiind comune: Căpreni, Bengești-Ciocadia, Prigoria, Stoina și Dragotești. Este în creștere și numărul localităților care nu au mai înregistrat cazuri de coronavirus. Astfel, numărul comunelor și al orașelor cu niciun caz de COVID 19 este de 20. Este de precizat că nici numărul de teste pentru depistarea coronavirusului nu este unul ridicat la nivelul județului Gorj. Este vorba de o medie de 200 de teste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS