0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAvocatul Poporului s-a sesizat cu privire la poluarea din Craiova: posibilă încălcare a unui drept constituțional

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la poluarea din Craiova: posibilă încălcare a unui drept constituțional

Avocatul Poporului investighează problema poluării din Craiova, ca urmare a sesizărilor și materialelor apărute în presă pe acest subiect, ne transmite instituția, care ia în calcul încălcarea Constituției cu privire la dreptul la un mediu sănătos.

Avocatul Poporului a solicitat clarificări instituțiilor doljene

Avocatul Poporului transmite că s-a adresat Comisariatului județean Dolj al Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului Dolj pentru a solicita clarificări și date în vederea examinării situației.

„Dorim să vă facem cunoscut faptul că în urma primirii petiției dumneavoastră și consultării publicațiilor din presă cu privire la cazul prezentat, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația poluării aerului la nivelul municipiului Craiova, zona Bariera Vâlcii, fiind vorba de o posibilă încălcare a art. 35 din Constituția României privind dreptul la un mediu sănătos.”

Garda de Mediu a identificat surse de poluare

După ce un senzor de monitorizare a poluării din zona Bariera Vâlcii a înregistrat valori maximale, am transmis mai multe adrese către instituțiile abilitate.

Garda de Mediu Dolj a transmis, într-un răspuns, că a sancționat mai mulți operatori economici privați care se ocupau cu arderea de deșeuri ilegale și că va merge în control la CET II, ceea ce s-a și întâmplat în perioada 7-11 decembrie. CET II a primit o amendă de 100.000 lei în urma controalelor, Garda precizând că evacuarea emisiilor pe vechiul coș în urma deselor manevre de pornire și oprire a instalației produce poluare. CET II se apără, dar admite că există situații în care evacuarea pe coșul fără filtre durează circa 4 ore și că întârzie cu instalația pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot.

Marți, nivel ridicat de poluare în oraș

Deși situația calității aerului din Craiova a cunoscut o îmbunătățire vizibilă în ultimele săptămâni, au existat în continuare zile când nivelul poluării a fost unul destul de ridicat.

Ieri, 22 decembrie, nivelul poluării a fost unul ridicat în oraș. Inclusiv una dintre stațiile de monitorizare a Agenției pentru Protecția Mediului Dolj era pe roșu, indicând un nivel mare de poluare. Este vorba de stația DJ03 Billa, unde nivelul era „rău” – 4 din 6.

Din ce în ce mai mulți senzori de poluare în Craiova

Monitorizarea poluării din oraș este și mai bună în acest moment, după ce mai mulți activiști de mediu au decis, în lumina recentelor valori enorme ale poluării și ale expunerilor din GdS, să își achiziționeze senzori din fonduri proprii. Craiova are acum mai mulți senzori independenți de monitorizare a calității aerului și în viitorul apropiat urmează să fie instalați și alții. După senzorii Urad, și Airly a ajuns în Craiova, contribuind la o monitorizare independentă din ce în ce mai precisă a situației poluării din oraș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS