-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalE oficial! Primăria renunță la fondurile europene pentru restaurarea Casei Rusănescu

E oficial! Primăria renunță la fondurile europene pentru restaurarea Casei Rusănescu

Primăria Craiova renunță oficial la fondurile europene pentru restaurarea Casei Rusănescu. Cunoscută drept Casa Căsătoriilor, clădirea monument istoric urma să fie restaurată printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă și transformată la final într-un muzeu al Craiovei. Valoarea investiției se ridica la data obținerii finanțării europene (11 decembrie 2018) la 11,1 milioane de lei, contribuția la acest proiect, din bugetul local, fiind stabilită la 1,2 milioane de lei.

Ulterior, după proiectare, costurile au crescut foarte mult și așa s-a ajuns la o valoare a investiției de 16,9 milioane de lei, adică o majorare cu 52,4%. Noua valoare presupunea o contribuție a municipiului Craiova de 7 milioane de lei, lucru cu care consilierii municipali din partea alianței PNL-USR-PLUS nu au fost de acord. A ieșit scandal în ședința ordinară a Consiliului Local (CL) de luna trecută, iar proiectul a picat în urma votului, după ce și o parte a consilierilor locali PSD a fost împotrivă. „Și mie mi se pare diferența foarte mare“, a spus atunci și primarul Lia-Olguța Vasilescu.

Primăria restituie Ministerului Dezvoltării suma de 117.553 de lei

Joi, în ultima ședință a CL Craiova din 2020 executivul va supune aprobării consilierilor municipali „încetarea, prin acordul părţilor, a contractului de finanţare aferent proiectului «Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului naţional şi cultural – Casa Rusănescu (Casa Casătoriilor)»”. „În condițiile respingerii proiectului de hotărâre privind actualizarea DALI în ședința ordinară din data de 26.11.2020, proiectul nu mai poate fi derulat, iar contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu mai poate fi executat, astfel încât se impune încetarea acestuia“, se explică în referatul de aprobare a încetării contractului de finanțare.

Casa Rusănescu va rămâne în forma actuală și în următorii ani. Primăria Craiova a renunțat la fondurile europene pentru restaurarea clădirii.
Casa Rusănescu va rămâne în forma actuală și în următorii ani. Primăria Craiova a renunțat la fondurile europene pentru restaurarea clădirii.

Tot prin proiectul de hotărâre mai sus menționat se va aproba și restituirea către Ministerul Dezvoltării a sumei de 117.552,96 lei, reprezentând finanţarea nerambursabilă acordată pâna în prezent, în baza contractului de finanţare din 11.12.2018. În total, conform calendarului activităților și bugetului proiectului, până la data renunțării se cheltuise suma de 119.952 de lei: 113.050 lei – cheltuieli de elaborare a documentației întocmită la faza DALI; 5.950 lei – cheltuieli pentru elaborarea planului de marketing; 952 de lei – cheltuieli de informare și publicitate pentru proiect.

Primăria nu vrea să transforme Casa Rusănescu în muzeu

Din toată această sumă, Autoritatea de Management decontase deja 117.552,96 lei (banii pe care primăria îi dă acum înapoi), diferența de 2% reprezentând contribuția proprie a Craiovei.

„Primăria, consiliul local, va trebui să-și asume acum faptul că s-a făcut deja o investiție de circa 120.000 de lei pentru studiul de fezabilitate al proiectului. Noi vrem să nu pierdem acești bani. O să încercăm să găsim cu ADR o altă axă de finanțare pentru a avea în continuare această clădire pentru ceea ce era ea folosită. Adică o destinație de casă a căsătoriilor și nu de muzeu, care nu este necesar în această perioadă“, a afirmat primarul Craiovei după ce proiectul privind restaurarea Casei Rusănescu nu a fost aprobat de Consiliul Local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS