5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAnul Nou cu focuri de artificii pe pârtiile de la Rânca

Anul Nou cu focuri de artificii pe pârtiile de la Rânca

Aproape 90% din locurile de cazare din Rânca sunt ocupate pentru Anul Nou.

Au mai rămas câteva locuri nu pentru că nu ar fi existat doritori, ci pentru că unii administratori de pensiuni au decis să ridice prețul și să ceară și 10.000 – 14.000 de lei pentru închirierea completă a unei pensiuni pentru trei zile.

Mai sunt și oferte rezonabile și unități de cazare care închiriază camere, nu pensiunea sau cabana cu totul. Prin urmare, fiecare s-a descurcat așa cum a putut sau a apelat la vreo cunoștință care deține o cabana de familie în Rânca. În general, mulți dintre gorjeni au ales să urce la Rânca de Anul Nou pentru a se distra alături de rudele apropiate. Este locul în care de Crăciun a fost înregistrat un aflux uriaș de turiști și de autoturisme.

Faptul că 2020 a fost un an greu și plin de restricții, din cauza pandemiei, s-a văzut în zilele care au urmat Crăciunului, în zona montană Rânca. Foarte multe persoane din județ și din țară au dorit să prindă un crâmpei de iarnă în stațiunea din nordul județului Gorj.

Zăpadă din belșug și focuri de artificii

Pensiunile din Rânca sunt pregătite să le ofere turiștilor un final de an de neuitat cu ajutorul focurilor de artificii. Noaptea de Revelion va fi și ea marcată de măsurile luate în pandemia de coronavirus. Astfel, vor lipsi petrecerile cu mulți participanți.

Va exista posibilitatea servirii mesei în cameră sau la terase, în aer liber, acolo unde o familie nu a închiriat cu totul unitatea de cazare. Nu vor lipsi nici mesele îmbelșugate, atât cu produse tradiționale sau autohtone, cât și cu un meniu sofisticat.

Turiștii care vor urca la Rânca pentru a petrece Anul Nou acolo vor avea parte de focuri de artificii, la fel ca în anii trecuți. Nu se va servi în grupuri mari șampanie, ci fiecare va ieși în fața pensiunii sau a cabanei pentru a celebra trecerea dintre ani. O altă veste bună este că iubitorii sporturilor de iarnă vor putea petrece Anul Nou pe schiuri, dat fiind faptul că va fi disponibilă nocturna pe pârtia principală, din centrul stațiunii.

În zilele de 1, 2 și 3 ianuarie în Rânca vor fi mobilizate efective sporite de polițiști rutieri și de jandarmi, în cazul în care se va înregistra din nou un aflux mare de turiști.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS