4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinivacanță de doar două zile la CEO, la final de an

Minivacanță de doar două zile la CEO, la final de an

Minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia vor beneficia doar de o scurtă vacanță la final de an. Este cea mai scurtă vacanță de final de an, de la înființarea companiei și până în momentul de față.

Administrația producătorului de energie electrică pe bază de cărbune a motivat neacordarea mai multor zile libere pentru salariați prin faptul că pe de o parte este o cerere crescută de energie pe bază de cărbune, iar pe de altă parte rezervele de cărbune sunt în scădere de la o zi la alta. Acest lucru este cauzat și de întârzierea aplicării programelor de expripriere din ultimii ani. Astfel, fronturile de lucru sunt din ce în ce mai reduse la nivelul subunităților miniere din județul Gorj. De altfel, 90% din activitatea minieră a Complexului Energetic Oltenia are loc în județul Gorj. Mai există Cariera Minieră Husnicioara, din Mehedinți, care se află însă în subordinea Exploatării Miniere Motru.

Liber de pe 31 decembrie până pe 2 ianuarie

Potrivit administrației Complexului Energetic Oltenia, angajații companiei vor avea liber începând cu data de 31 decembrie, când va fi prezent la lucru doar schimbul I. Astfel, după ieșirea de la lucru a muncitorilor din schimbul I va începe și mini-vacanța. Aceasta va dura până în data de 2 ianuarie. Atunci vor reveni la lucru minerii din schimbul I și se va lucra normal, chiar începând cu ziua de sâmbătă.

Situația economică este chiar complicată la Complexul Energetic Oltenia, dacă societatea nu și-a permis să le mai ofere o zi liberă în plus salariaților. De altfel, sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au anunțat că pe măsura muncii prestate și-au propus ca pentru 2021 să solicite administrației majorarea salarilor.

Nu a fost stabilit cuantumul creșterii de lefuri și dacă acest lucru a va fi posibil. Cert este din 2018 încoace Complexul Energetic Oltenia a înregistrat numai pierderi. În 2020 pierderile sunt estimate la peste 1,1 miliarde de lei. Pierderile sunt puse pe seama cheltuielilor imense cu certificatele de CO2. CEO a beneficiat în 2020 de un ajutor de stat de 251 de milioane de euro pentru a achita taxa de poluare. Compania este cel mai mare angajator din Oltenia cu peste 12.000 de mineri și energeticieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS