8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024

O parcare lacustră

-

Locatarii dintr-un cvartal de blocuri din Craiova sunt disperați atunci când plouă sau se topește zăpada. Parcarea din fața blocului se transformă într-o imensă baltă, iar apa ajunge să se reverse în subsolurile blocurilor. Oamenii spun că trebuie să încalțe cizme de cauciuc când ies din bloc, când trebuie să ajungă la mașinile lăsate în parcare sau la ghena de gunoi.

Ploaia și lapovița din ultima vreme readuc în atenţie neregulile privind scurgerea apelor pluviale de pe străzi, dar mai ales din zona parcărilor greşit proiectate. Este un aspect mai puţin plăcut şi care se tot repetă în multe dintre parcările Craiovei. Acestea se transformă la prima ploaie în zone lacustre, unde nu poți pătrunde decât cu cizme de cauciuc.

Parcarea blocurilor 77 din Craiovița Nouă/foto: Claudiu Tudor

Într-o astfel de situație sunt locatarii de pe strada Nicolae Coculescu din cartierul craiovean Craiovița Nouă. Cei mai afectați sunt proprietarii din cvartalul de blocuri 77, din Asociația de proprietari 17 Craiovița Nouă. Parcarea cu pricina a fost amenajată în urmă cu mulți ani și localnicii au crezut că au scăpat de probleme. Canalizarea este subdimensionată și apa a ajuns să refuleze chiar și în subsolurile blocurilor. La fiecare ploaie locatarii se trezesc cu o imensă baltă în fața și în subsolurile blocurilor. Ca să intre sau să iasă din bloc, să ajungă la mașinile parcate sau să meargă la ghena de gunoi, trebuie să-și scoată, cum s-ar spune, cizmele de cauciuc de la naftalină. Oamenii sunt nemulțumiți și au ajuns să se roage să nu mai plouă.

Parcarea cvartalului de blocuri 77 din Craiovița Nouă inundată la fiecare ploaie/foto:Claudiu Tudor

„Atenţie, parcare sub ape!”

“Sunt locatar în Craiovița Noua, pe strada Nicolae Coculescu nr. 3, bloc 77. De mulți ani avem o problemă pe care se pare nu o rezolvă nimeni în ciuda multor reclamați făcute. Atunci când plouă nu mai putem intra în blocuri și ieși din cauză că se strânge foarte multă apă. Nu putem ajunge la ghena de gunoi și nici la mașini, apa trecând deseori peste glezna piciorului”, spune Marius Filip, un craiovean care ne-a scris pe adresa redacției.

Parcare plină cu apă în Craiovița Nouă/foto: Claudiu Tudor

Oamenii au ajuns să facă haz de necaz și spun că Primăria ar putea pune aici un panou pe care să scrie: „Atenţie, parcare sub ape!”. Numai că gluma nu le rezolvă problema și proprietarii nu au decât să se adapteze cum pot la acest peisaj lacustru. Scapă de baltă doar când se opresc ploile sau Compania de Apă mai trimite o vidanjă în zonă.

CAO reface canalizarea

Locatarii spun că au făcut numeroase sesizări și chiar sunt supărați pe autorități. În cele din urmă, au ajuns și la ușa operatorului de apă și canal. Recent, reprezentanții Companiei de Apă Oltenia și-au făcut apariția în zonă și le-au promis o nouă canalizare care să preia apa provenită de la precipitații.

Balta din fața blocului/foto:Claudiu Tudor

„Avem probleme cu tot cvartalul de blocuri 77 B. Canalizarea are un debit mic. Ea trebuia regândită. Când au asfaltat au dat o pantă greșită, înclinată spre blocuri și apa ajunge și în subsoluri. Au venit cei de la Compania de Apă, chiar directorul și ne-au promis că vor reface canalizarea. Au trimis o vidanjă, dar nu este aceasta o rezolvare. Ei au spus că sparg, ca apa provenită de la precipitații să fie preluată de canalizarea stradală. Ne-am sesizat noi proprietarii, de la asociație nimeni nu se implică. Sper ca problema noastră să se rezolve cât mai repede” a spus Ștefan Buzdugan, locatar în Asociația 17 Craiovița Nouă.

Parcarea blocurilor de pe strada Nicolae Coculescu scufundată sub ape/foto: Claudiu Tudor

Reprezentanții CAO au spus că vor verifica gurile de scurgere, modul cum acestea sunt montate și funcționarea lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Craiova: Tânără de 18 ani, accidentată pe trecerea de...

O tânără de 18 ani a fost rănită în urma unui accident produs astăzi, pe strada Caracal din Craiova. Potivit poliţiştilor, victima, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.

ȘTIRI GdS