Polițiștii pregătesc noi proteste la Târgu Jiu, nemulțumiți fiind de plafonarea salariilor.
Guvernul a anunțat că anul acesta vor fi înghețate lefurile personalului din instituțiile publice. Mai mult decât atât, va avea loc o analiză și la nivelul companiilor de stat.
Decizia guvernului de a plafona salariile în 2021 a nemulțumit diferite categorii de bugetari.
Sindicatul Europol anunță proteste
Unul dintre sindicatele polițiștilor, Europol, a anunțat că și municipiul Târgu Jiu se va afla pe harta localităților unde vor fi organizate proteste în perioada următoare.
În Gorj, Sindicatul Europol este condus de polițistul Marian Stroe. Acesta a spus că nu numai că salariile nu trebuie să fie înghețate, ci ar trebui să fie majorate cu 17%, potrivit înțelegerilor din trecut.