-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Motru a găsit 28 de hectare de teren pentru investitori, dar este al localnicilor

Primăria Motru a găsit 28 de hectare de teren pentru investitori, dar este al localnicilor

Primăria din Motru, Gorj, nu mai are teren pentru investitori. Este motivul pentru care au fost inventariate toate terenurile disponibile aflate de pe raza municipiului sau în localitățile componente.

Dat fiind faptul că au existat investitori care s-au arătat dispuși să investească în al doilea municipiul din Gorj, edilii au început să caute teren pentru a fi pus la dispoziția celor interesați. În urma evaluărilor a fost identificată o suprafață de 28 de hectare de teren în zona Însurăței. Tot pământul aparține însă unor persoane fizice.

Potrivit primarului din Motru, Cosmin Morega, pentru 24 de hectare de teren există acte de proprietate și se încercă obținerea de acte și pentru restul de teren. Au avut loc deja discuții cu proprietarii și aceștia s-au arătat interesați să colaboreze, în cazul în care vor apărea investitori care să creeze locuri de muncă în zonă.

9 hectare de teren și la CEO

Cosmin Morega a mai spus că ar mai fi disponibilă și o suprafață de teren de 9 hectare de pământ disponibil, dar acesta se află încă în administarea Complexului Energetic Oltenia care deține cariere miniere în zonă. Transferul terenului către administrația locală este în prezent imposibil, dat fiind faptul că gajat pentru obținerea de credite.

Dat fiind faptul că Motru și alte localității din partea de vest a județului au fost ocolite de investiții, edilul din municipiu și primarii din alte zone vor să se asocieze pentru a accesa fonduri. A avut loc deja o întâlnire a primarilor de la Valea Motrului.

Sunt interesați de constituirea unei asociații primarii din: Motru, Glogova, Cătunele, Samarinești, Văgiulești, Broșteni și Florești(ultimele două fiind din Mehedinți). În această asociere, se dorește ca pe lângă primăriile din Motru, Glogova, Cătunele, Samarinești, Văgiulești, Broșteni și Florești să facă parte și Consiliul Județean Gorj și Consiliul Județean Mehedinți. S-a stabilit ca președinte al Asocierii să fie primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, care se ocupă de inițierea demersurilor pentru realizarea statutului asocierii.

„Toți membrii asocierii se vor întâlni în ultima zi de miercuri a fiecărei luni, la ora 10.00, în primă fază la sediul Primăriei Municipiului Motru, după care, prin rotație, la fiecare UAT din Asociere. Obiectivele principale ale asocierii: dezvoltarea economică a întregii zone ( prin facilități oferite mediului de afaceri); dezvoltarea și extinderea serviciilor de utilitate publică (Gaze, Apă, Canal, Iluminat public, Infrastructură rutieră,transport persoane); dezvoltare socială; dezvoltare culturală”, conform Primăriei Motru.

Motru, pe locul 2 în țară la migrația populației

Autoritățile din Motru caută soluții pentru atragerea de investiții și înființarea de locuri de muncă, având în vedere că municipiul se confruntă cu o problemă demografică gravă. An de an, sute de locuitori pleacă din Motru în căutarea unui trai mai bun.

Potrivit unui clasament realizat anul trecut de presa centrală în ceea ce privește migrația populației în municipii și orașe, Motru ocupă locul al doilea la nivel național, după Baia de Aramă. Astfel, în ultimii 11 ani, rata medie a plecărilor din Motru a fost de 31,78 de persoane la mia de locuitori. Numai în 2019 au plecat din Motru în alte județe sau în afara țării 551 de persoane.

Orașul Motru a devenit municipiu în anul 2000. De atunci, populația a început să scadă constant, iar după 2010 migrația forței de muncă s-a accelerat. În zonă există carierele miniere Lupoaia și Roșiuța.

Activitatea minieră este însă în restrângere. Cariera Lupoaia este programată pentru închidere până în anul 2025. Alternativele la minerit sunt însă puține la Motru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS