0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO caută investitori pentru a finanța Planul de restructurare

CEO caută investitori pentru a finanța Planul de restructurare

Complexul Energetic Oltenia ( CEO ) anunță că va căuta și investitori pentru a finanța Planul de restructurare 2021 – 2025. Compania așteaptă un ajutor de stat în perioada amintită, dar intenționează să folosească și fonduri europene. Totul depinde de avizul Comisiei Europene, care a declanșat o anchetă la CEO cu privire la ajutorul de stat și viabilitatea Planului de restructurare.

„Declanșarea procedurii de investigație este, așa cum a precizat și Ministerul Energiei, o etapă în procesul de analiză a Planului de Restructurare a CE Oltenia trimis de România la Comisia Europeană.

În această etapă, Comisia Europeană evaluează și cere clarificări suplimentare în privința unor elemente din Planul de Restructurare care ridică semne de întrebare în ceea ce privește alinierea la normele europene în domeniul acordării ajutorului de stat. Astfel, autorităţile române şi CE Oltenia vor face toate demersurile pentru a-i atrage în procesul de restructurare și pe acţionarii privaţi şi pe creditorii societăţii.

De asemenea, se are în vedere atragerea de noi investitori, alături de stat, pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie pe bază de gaze si energie regenerabilă. Astfel va fi asigurat mixul energetic necesar pentru ca CE Oltenia să devină o companie viabilă, mai puțin poluantă, care va putea susține în continuare economia locală și națională.

Dialogul deschis cu Comisia Europeană va continua. CE Oltenia și toți actorii implicați în acest demers vor furniza propuneri și soluții pentru clarificarea tuturor întrebărilor Comisiei în vederea definitivării și aprobării cât mai rapide a Planului de Restructurare.

Complexul Energetic Oltenia este o companie strategică a sistemului energetic național și un producător de care România are nevoie pe termen scurt, mediu și lung. 

CEO deține o cotă de piață de aproximativ 20%, având un rol crucial în asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică a României. Din acest motiv sunt necesare dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție și accesul la resurse noi, mai puțin poluante, necesare pentru a-și putea continua activitatea în condiții optime și cu respectarea normelor de mediu existente.”, conform CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS