Peste 20 de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) protestează luni dimineață în Piața Prefecturii din Târgu Jiu.
Sunt în principal salariați de la Cariera minieră Roșia-Rovinari și din Bazinul Minier Motru. Minerii solicită scăderea vârstei de pensionare pentru angajații din cariere și termocentrale, la 52 de ani, cu un stagiu minim de cotizare de 30 de ani.
De asemenea, protestatarii solicită condiții mai bune de muncă. Protestele au fost aprobate de primărie pentru perioada 8-11 februarie, între orele 07.00-11.00, respectiv 15.00-17.00.