6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimul Festival-concurs al sezonului pe pârtia pricipală de la Rânca

Primul Festival-concurs al sezonului pe pârtia pricipală de la Rânca

Primul Festival-concurs din acest sezon de iarnă și din acest an este programat joi, 11 februarie, în stațiunea montană Rânca.

Este vorba în principal de o manifestare dedicate muzicii, dar participanții vor fi invitați și pe pârtie pentru a se distra. Va fi un festival care va avea loc la baza pârtiei principale din Rânca, pe terasa unei pensiuni din zonă, începând cu ora 12,00. Festivalul-concurs este organizat de Voce de Artist și Asociația Concesionarilor din Rânca.

Va exista și un juriu care va urmări trupele la lucru și care va realiza un clasament. Câștigătorii vor primi diplome și premii. Din juriu face parte și Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca. Președintele juriului va fi Ciro de Luca.

Festivalul concurs va avea mai multe secțiuni: muzică ușoară, clasică, instrumentală populară, teatru și ansambluri de dans. Organizatorii și-au propus să promoveze atât tinerii interpreți și instrumentiști, cât și stațiunea montană Rânca.

Zăpadă pentru toți

Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca, a declarat că, spre deosebire de alți ani, în acest sezon este zăpadă din belșug și toată lumea se poate bucura de pârtiile din zonă. Sunt șșanse ca actualul sezon de schi să fie unul din cele mai lungi, având în vedere cantitățile imense de zăpadă existente în stațiune, precum și modul în care au fost amenajate și întreținute pârtiile.

Există și suficiente locuri de cazare pentru ca turiștii din Oltenia și din partea de sud a țării să poată să stea cât mai multe weekenduri la cota 1.700, în stațiunea din Munții Parâng.

„Susținem orice manifestare care are loc la Rânca, mai ales că zona este foarte frumoasă și vine foarte multă lume. Pe viitor o să încercăm să plasăm aceste evenimente în week-end, fie că este vorba de manifestări artistice, fie că vorbim de competiții de schi sau snowboard. Acum pârtiile chiar oferă condiții excelente șii pentru organizarea de competiții pentru cei mari și pentru cei mai mici și vor fi respectate măsuriel din pandemie, pentru că este loc pentru toată lumea. Cred că la Rânca suntem abia la jumătatea iernii, chiar dacă în calendar ne apropiem de prima lună a primăverii”, a declarat Constantin Pănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS