-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFinanțare de 9,6 milioane de lei pentru parcarea de la Super 2000

Finanțare de 9,6 milioane de lei pentru parcarea de la Super 2000

Municipalitatea are depus un proiect la Ministerul Dezvoltării, în vederea obținerii de finanțare pentru construcția unei parcări mari lângă Piața Centrală din Târgu Jiu.

Este vorba de parcarea de la Super 2000. Proiectul prevede ridicarea unei parcări cu două etaje. Vechiul proiect prevedea și spații comerciale, însă s-a renunțat la acestea. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că la Ministerul Dezvoltării există un fond de rezervă pentru finanțarea proiectelor care sunt depuse deja de mai mulți ani, dar care, din diferite motive, nu au primit fonduri. Este cazul proiectului care prevede construirea unei parcări mari în zona Pieței Centrale din municipiu.

Autoritățile mai au în vedere construirea unei parcări subterane lângă Spitalul Județean, de pe strada Tudor Vladimirescu. Se lucrează deja la două variante de proiect. Una vizează construirea unei parcări de 80 de locuri și păstrarea unei suprafețe din actualul parc.

Încă o variantă

A doua variantă propune o parcare subterană de 130 de locuri cu un parc nou deasupra. A doua propunere este însă mai scumpă, dar oferă mai multe locuri pentru parcarea autoturismelor care ajung în zona centrală a orașului. Lipsa locurilor de parcare este o problemă majoră în municipiul Târgu Jiu.

Foarte mulți conducători auto își parchează autoturismele direct pe străzi și astfel dispar și câte două benzi. Astfel, se ajunge de multe ori la blocaje în trafic. Un alt proiect de parcare publică subterană este prevăzut pentru strada Popa Șapcă, însă nu există finanțare pentru începerea lucrărilor. Parcarea respectivă este prevăzută în proiectul de modernizare și punere în valoare a Căii Eroilor.

Acesta a primit o finanțare de 2 milioane de euro, din aproape 40, iar lucrările sunt abia la început. Finanțarea este asigurată prin Ministerul Dezvolătrii Regionale și nu se știe dacă vor mai veni fonduri și în câți ani se va încheia proiectul menit să schimbe în bine înfățișarea Căii Eroilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS