Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj derulează la această oră un control la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ). A fost solicitată prezența unei echipe de jandarmi, dar fiind faptul că echipa de la Corpul de Control de la Prefectura Gorj ar fi fost bruscată verbal de admnistrația instituției.
Astfel, a fost solicitată prezența forțelor de ordine pentru a nu apărea incidente. Inspectorii de muncă verifică programul de lucru al medicilor și dacă se respectă orele de repaos.
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj este vizat de mai multe controale, după ce un ventilator dintr-o ambulanță s-a defectat în timp ce era transportat un pacient COVID în stare gravă.