Județul Gorj înregistrează încă 6 decese din cauza coronavirusului.
Situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 783 de persoane în carantină la domiciliu/locația declarată şi 7.851 de persoane confirmate cu COVID-19, din care 7.136 de persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 362 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj au fost înregistrate șase decese: femeie în vârstă de 62 de ani, cu comorbidități (hipertensiune arterială și hipertiroidism); bărbat, de 64 de ani, cu comorbidități (hipertensiune arterială); bărbat, de 71 de ani, cu comorbidități (diabet zaharat tip II, hepatită cronică etanolică și trombocitopenie); bărbat, de 71 de ani, cu comorbidități (diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, parapareză egal distribuită și hidrocefalie); femeie, de 76 de ani, cu comorbidități (accident vascular cerebral sechelar, boală cronică renală, obezitate, trombocitopenie și hipernatremie); bărbat, de 82 de ani, cu comorbidități (hipertensiune arterială și hipotiroidism).
De la ultima informare transmisă de DSP Gorj au fost înregistrate alte 78 noi cazuri de îmbolnăvire, 68 de teste pozitive venind de la laboratorul din sistemul public, iar 10 de la laboratoarele din sistemul privat.
Până astăzi, 16 martie 2021, ora 14.00, s-au primit 46.671 de doze de vaccin anti-Covid și au fost vaccinate 43.792 depersoane.