5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncă o săptămână de proteste ale sindicatelor din CEO, în Piața Prefecturii

Încă o săptămână de proteste ale sindicatelor din CEO, în Piața Prefecturii

O parte a angajaților din Complexul Energetic Oltenia continuă și săptămâna aceasta protesele din centrul municipiului Târgu Jiu. În fiecare zi, zeci de angajați vin în Piața Prefecturii pentru a protesta.

De o lună de zile, oamenii se strâng în fața Instituției Prefectului pentru a cere în principal scăderea vârstei de pensionare pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. În acest sens la Camera Deputaților este depus un proiect de modificare a Legii pensiilor.

Dacă va fi aprobat, atunci vârsta de pensionare și în minerit ar putea scădea cu 3 ani. Este de precizat că protestul din Piața Prefecturii Gorj este organizat de către Sindicatul Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Minieră Lupoaia, din Bazinul minier Motru. Este una din zonele miniere care vor fi afectate de procesul de restructurare a mineritului din Oltenia și din țară. De altfel, Cariera Lupoaia se va închide până în anul 2025. Prin urmare, nu mai are prea mulți ani de funcționare.

Jamdarmii și polițiștii locali vor fi prezenți la proteste

La proteste vor fi prezenți și jandarmii și polițiștii locali. Aceștia vor veghea respectarea măsurilor din pandemie. Astfel, în perioada 22-26 martie, jandarmii gorjeni împreună cu polițiști și polițiști locali vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul adunărilor publice (manifestații de protest) organizate în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu de către Sindicatul Solidaritatea 2013.

Măsurile de ordine şi siguranţă publică şi de supraveghere a desfăşurării activităţilor vor avea loc în perioada 22-26 martie, între orele 09.00-11.00 și între orele 16.00-18.00 pe timpul manifestațiilor organizate de Sindicatul Solidaritatea 2013. Adunările publice au fost avizate conform prevederilor legale și se vor desfășura în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu în intervalele orare specificate.

„Reamintim că în perioada stării de alertă, organizarea de mitinguri și demonstrații se realizează cu un număr de maxim 100 de persoane. Jandarmii gorjeni vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru protecția participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, vor relaționa permanent prin echipele de dialog cu organizatorii pentru a se asigura măsuri adecvate pentru siguranța și sănătatea participanților dar și a celorlalți cetățeni. Recomandăm participanților să acorde o atenție sporită și să respecte măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19, să poarte masca de protecție și să respecte distanțarea fizică față de alte persoane prezente.”, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS