-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTermen de 4 luni pentru finalizarea lucrărilor la Calea Eroilor

Termen de 4 luni pentru finalizarea lucrărilor la Calea Eroilor

Autoritățile din Târgu Jiu și constructorul au stabilit ca lucrările pe strada Calea Eroilor să fie finalizate până în luna iulie a acestui an. Lucrările au fost demarate anul trecut și ar fi trebuit să fie finalizate tot anul trecut.

De altfel, reprezentanții municipalității s-au lăudat inițial că firma din Italia care a obținut contactul este specializată în lucrări complexe și în reabilitări de monumente. Nu a fost însă cazul pentru că firma care a câștigat licitația a subcontractat lucrările, iar cele două societăți nu s-a înțeles în ceea ce privește decontarea banilor primiți de la autoritatea locală.

În fapt, firma care a câștigat contractul nu a avut posiblitatea să îl și execute și a apelat la o altă societate. Ulterior, șefii celor două firme s-au certat pe bani și nu s-a mai lucrat pe Calea Eroilor câteva luni bune. Pe o distanță de câteva sute de metri a rămas săpat un șanț care punea în pericol circulația. Astfel, luni de zile s-a așteptat, în speranța că cele două firme vor ajunge la un acord și autoritățile nu vor fi puse în situația de a rezilia contractul de reabilitare a canalizării.

Lucrări Calea Eroilor vor fi gata până în luna iulie

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că în aproximativ 4 luni de zile vor fi gata lucrările de modernizare a sistemului de canalizare de pe Calea Eroilor. Este vorba de tronsonul cuprins între Biblioteca Județeană „Christian Tell” și Biserica Sfinții Apostoli.

Prin urmare, în luna iulie, se va putea circula normal pe strada respectivă. Lucrările de modernizare și de punere în valoare a Căii Eroilor fac parte dintr-un proiect mai amplu, în valoare de peste 40 de milioane de euro. Până acum, Ministerul Dezvoltării a alocat suma de numai două miioane de euro, însă lucrările au trenat și nu s-a putut trece și la celelalte etape ale programului de modernizare. „Lucrările sunt monitorizate permanent.

Din discuțile purtate până acum și din analiza graficelor a rezultat ca până în luna iulie vor fi gata lucrările. Au și muncitori, sunt și utilaje. Nu pot să aducă în zonă decât un număr limitat de oameni pentru că este și circulație.”, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Au găsit oseminte umane pe șantier

Este de precizat că muncitorii care lucrează la reabilitarea Căii Eroilor din Târgu Jiu au găsit oseminte în zona Bisericii Sfinții Apostoli. „Osemintele au fost depistate pe șantier; IPJ nu a constituit vreun dosar de cercetare, deoarece se certifică faptul că în zona bisericii de pe Calea Eroilor a existat un cimitir. Situația este de competența Direcției de Cultură”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

În ceea privește resturile de oase, după ce se clarifică proveniență acestora, vor fi reînhumate, după o slujbă specială ce va fi oficiată de reprezentanții bisericii. În vecinătatea Bisercii care este amplasată pe Calea Eroilor au fost inhumate în diferite perioade slujitori ai lăcașului de cult, așa cum era obiceiul în foarte multe zone din județul Gorj și nu numai. În zona Bisericii Sfinții Apostoli a fost scoasă toată piatra cubică pentru a se lucra la sistemul de canalizare.

De precizat că strada Calea Eroilor face legătura între parcurile în care se află operele brâncușiene: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS