Punct final pentru furnizorul de căldură al oraşul Craiova. SC Termo Craiova SRL intră în faliment. La ultimul termen care a fost luni 22.03.a.c., instanţa de judecată a decis „pronunţarea în cauză” pronunţare amânată până la data de 29.03.2021 pentru depunerea de concluzii. Decizia judecătorului sindic este previzibilă, falimentul furnizorului de căldură al oraşului.
Este cunoscut faptul că Termo a intrat în insolvenţă începând cu 18 martie 2015, ca urmare a cererii depuse de Complexul Energetic Oltenia, creditor care a invocat o creanţă de 277.125.559 de lei. Conform tabelului definitiv al creanţelor, publicat de administratorul judiciar SIOMAX SPRL în iulie 2015, masa credală se cifrează la 373.628.176,09 lei.
Atunci, Tribunalul Dolj a declarat insolvenţa. A admis planul de reorganizare a activităţii SC Termo, propus de administratorul judiciar, Siomax SPRL din Târgu Jiu. Ulterior dosarul a fost mutat la Tribunalul Mehedinţi. În decursul celor trei ani, SC Termo trebuia să recupereze şi să plătească 51% din debitul creditorului CEO. Lucrurile nu au stat chiar aşa, iar restanţele s-au recuperat greu.
Reorganizarea, un fiasco
După expirarea termenului de trei ani, datoriile nu fuseseră recuperate de la populaţie pentru a fi achitate furnizorului CEO. Administratorul judiciar, Siomax, a solicitat în instanţă prelungirea termenului cu încă un an, conform legii. Instanţa de judecată a admis această solicitare, procedura de faliment fiind, în felul acesta, evitată. În 2020, la ieşirea din iarnă, termenul de reorganizare a expirat şi toată lumea vedea ca inevitabil falimentul Termo. Toate încercările şi pormisiunile administratorului judiciar, Siomax că va redresa societatea nu au dat rezultate.
Dimpotrivă, recuperarea debitelor a decurs anevoios din câte spunea la momentul respectiv chiar administratorul judiciar, iar plăţile către creditori au fost un fiasco.
Concediera colectivă, când 162 de angajați de la SC Termo Craiova SRL au pleacă acasă în luna august 2016 nu a dat nici ea un rezultat. Administratorul judiciar a trecut la blocarea conturilor asociaţiilor de proprietari din Craiova, principalul debitor al Termoficării. Nici această măsură nu a dat rezultat. În 2020, profitând de prevederile Legii nr. 55/2020, Termo a cerut instanţei prelungirea insolvenţei cu încă un an.
Administratorul judiciar plătit scump
La patru ani de la declanşarea insolvenţei, furnizorul de căldură al oraşului, SC Termo Craiova SRL, nu reuşea să-şi plătească datoriile către creditorul care i-a cerut falimentul, Complexul Energetic Oltenia. Tot ce a reuşit operatorul local să facă a fost să plătească facturile curente la zi, iar restanţele sunt achitate într-un procent foarte mic. De exemplu, suma cuprinsă în planul de reorganizare pe care Termo trebuie să o plătească Complexului este de 152.955.877 de lei, din care totalul datorat în perioada martie 2016 – septembrie 2018 conform planului modificat este de 51.596.013 lei, din care a reuşit să achite doar 3.844.704 lei.
Sume mari avea de plătit Termo şi către Direcţia Finanţelor Publice, căreia îi datora în perioada martie 2016 – septembri 2018 suma de 14.024.295 de lei, din care a plătit doar 3.726.454 de lei. Deși se afla cu un picior în groapă din cauza datoriilor uriașe pe care nu le mai poate plăti, Termo a virat nu mai puțin de 25.000 de euro în contul SC Siomax SRL din Târgu Jiu, administratorul judiciar desemnat de instanță să supravegheze și să facă ordine în finanțele Termo.
Termo a mers din rău în mai rău
La cinci ani de când instanţa de judecată a decis intrarea în insolvenţă a SC Termo, societatea nu dădea semne de revenire.
Pe 17 februarie 2020 expira perioada de reorganizare şi furnizorul de căldură al oraşului nu a reuşit să plătească CEO, cel mai mare creditor al său, decât 4% din datorii. Adică, din cele 300 de milioane de lei de la deschiderea procedurii de insolvenţă, s-au plătit aproape nouă milioane de lei către CEO şi ceilalţi creditori.
Termo a mers pe pierdere
Ultimul an din existenţa pentru Termo a debutat cu o scădere a încasărilor. La fel de dezastruoasă a fost şi cifra afacerilor SRL-ului primăriei. De exemplu, în martie 2019, Termo avea încasări de 14.261.277 de lei. În martie 2020 încasările au ajuns la 10.640.431 de lei.
În aprilie 2019, încasările au fost de 9.876.010 de lei. Au scăzut în aprilie 2020 la 10.113.304 de lei, iar în luna mai au ajuns la 4.648.619 de lei. Lipsa investiţiilor în sistemul de distribuţie a agentului termic a făcut ca mai mult de un sfer din producţie să se ducă pe apa sâmbetei.
Energia termică cumpărată în anul 2020 de la Sucursala Electrocentrale II Craiova, a fost de 402.326,28 Gcal. Cea produsă prin centralele termice a fost de 26.360,35 Gcal. Energia termică vândută în anul 2020 a fost de 313.554,47 Gcal. 17.433,54 Gcal au fost vândute prin CT și 296.120,93 Gcal vândute prin PT.
Pierderile au atins un procent ridicat.
Termo îşi estimase pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 86.533.268 lei. Însă, la sfârșitul anului 2020 a înregistrat o pierdere de 25.394.087 de lei.
Totalul creanțelor la data de 31.12.2020 este în sumă de 101.620.305 de lei. Din această sumă 96.602.339 de lei reprezintă creanțele din energie termică și dosarele date la executare. Totalul datoriilor la 31.12.2020 este de 520.950.102 de lei. Din această sumă datoria către Complexul Energetic Oltenia (C.E.O) S.A. este de 367.845.287 de lei.