0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu blocat activitatea prin numărul mare de cereri de angajare la ATI COVID

Au blocat activitatea prin numărul mare de cereri de angajare la ATI COVID

Număr record de cereri depuse la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce au fost anunțate angajări la Secția ATI COVID.

Conducerea unității medicale a anunțat că va face angajări pe perioadă determinată la Secția ATI COVID și compartimentele din subordine. Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu intenționează să angajeze: asistente medicale cu experiență și debutante, infirmiere cu experiență și debutante. Va mai avea loc o selecție pentru încadrarea de brancardieri și de infirmiere. În total, sunt scoase la concurs 33 de posturi de personal medical.

Au fost depuse 180 de cereri de angajare cu dosarele aferente.

Din cauza numărului mare de solicitări care au fost depuse nu s-a putut încă realiza activitatea de validare a acestora, în termenul anunțat inițial. Astfel, acesta a fost amânat pentru data de 20 aprilie.

„Având în vedere numărul mare de dosare depuse în vederea ocupării, fără concurs, a posturilor temporar vacante, pe perioadă ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă, din cadrul structurii ATI Covid – Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, comisiile de selecție a dosarelor vor proceda la validarea acestora în data de 20.04.2021, urmând ca rezultatele validării să fie afișate pe site-ul unității în aceeași zi, respectiv 20.04.2021”, conform Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Peste 180 de dosare

Este de precizat că încadrările se vor face fără concurs, în baza legislației din pandemia de coronavirus. Este și motivul pentru care au fost depuse atât de multe dosare.

De asemenea, dat fiind faptul că este o Secție ATI COVID, și salariile vor fi unele pe măsură.

Angajările vor fi făcute atât la centrul de recoltare pentru teste COVID, cât și la Secția ATI COVID. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, cele mai multe cereri sunt pentru posturile de asistent medical debutant. Este vorba de 7 pe loc.

„Pentru 7 posturi de asistent medical sunt 16 dosare; pentru 8 posturi de asistent medical debutant – 59 dosare; pentru două posturi de infirmier – 6 dosare; pentru 6 posturi infirmier debutant – aproximativ 50 dosare; pentru 8 posturi brancardier – aproximativ 30 de dosare și pentru două posturi îngrijitoare – aproximativ 20 de dosare. A fost nevoie să fie amânată analiza dosarelor și validarea celor care corespund pentru că a fost un număr foarte mare de cereri”, a precizat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS