0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal(GALERIE FOTO) RAADPFL Craiova a colorat copacii din Parcul Puskin

(GALERIE FOTO) RAADPFL Craiova a colorat copacii din Parcul Puskin

RAADPFL Craiova a colorat copacii din Parcul Puskin. Acţiunea a avut loc ieri, angajaţii Regiei din subordinea primăriei beneficiind chiar şi de „ajutorul“ primarului Craiovei.

Lia Olguţa Vasilescu a vopsit personal câteva trunchiuri de copac, după care a postat imaginile pe pagina personală de socializare. „Astăzi (ieri – n.r.), am participat, împreună cu angajații RAADPFL, la o nouă acțiune de înfrumusețare a parcurilor din oraș. Trunchiurile copacilor din Părculețul Puskin au fost colorate, spre bucuria copiilor prezenți la joacă, unii ajutându-ne în acest demers“, a scris pe Facebook primarul Craiovei.

Edilul a ţinut însă să precizeze că vopseaua folosită nu este dăunătoare pentru copaci. „Menționez, pentru activiștii de mediu, că arborii au fost vopsiți cu var hidratat și pigment de culoare pe bază de apă, ceea ce nu dăunează sănătății acestora, ci dimpotrivă, îi protejează“, se specifică în postarea Olguţei Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS