-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova va avea cea mai mică taxă de salubrizare

Craiova va avea cea mai mică taxă de salubrizare

Impunerea taxei speciale de salubrizare în Craiova a iscat discuţii în şedinţa de Consiliu Local care a avut loc joi, 27 mai a.c. Consilierii locali au votat noua taxă de salubrizare percepută de viitorul operator de salubritate şi pe care craiovenii o vor plăti la Direcţia de Taxe şi Impozite. Agenții economici vor plăti un tarif în baza contractului încheiat cu operatorul.


Au fost consilieri locali care au ridicat o serie de întrebări cu privire la instituirea acestei taxe, la modul de plată al acesteia şi cuantumul ei. Totodată, aceştia au ridicat problema transformării Direcţiei de Taxe şi Impozite într-o casierie pentru o firmă privată, respectiv Iridex Group.


„Cum putem să încheiem contrac cu operatorul? Să nu transformăm Direcţia de Taxe şi Impozite într-o societate de recuperări. Şi-a pus cineva problema dacă avem capacitata la Taxe şi Impozite să facem acest lucru? Vor veni lunar două mii, trei mii de craioveni la DIT ca să plătească taxa. Ştim ce se întâmplă în fiecare an în lunile februarie, martie, când cetăţenii merg să-şi plătească taxele și impozitele. De ce sunt obligaţi craiovenii să plătească în avans o taxă, să plătească pe un an întreg pentru un serviciu ce urmează să fie prestat ulterior.

Cum facem contract cu operatorul, vreau să știu și eu, dar și cetățenii orașului? Cu Salubritatea aveam un contract. Eu ca beneficiar mă obligam la ceva, operatorul presta un serviciu, aveam un dialog. Înainte aveam o pubelă de 240 de litri pentru gunoi menajer, acum am o pubelă de 120 de litri pentru gunoi menajer. Nu discutăm de deşeurile reciclabile, vorbim stric de gunoiul menajer care s-a înjumătăţit ca şi cantitate, iar taxa s-a diminuat foarte puţin”, a ridicat problema Marian Vasile, consilier local PNL.

Primarul Craiovei: Taxa specială de salubrizare este cea mai mică din ţară

Ședință CL Craiova
Ședință CL Craiova

În replică, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a încercat să explice de ce craiovenii au primit pentru gunoiul menajer pubele mai mici decât acelea pe care le au acum de la Salubritate. Totodată, edilul a spus că taxa specială de salubrizare pe care o vor plăti craiovenii este una dintre cele mai mici din ţară.

În privinţa DIT, aceasta spune că cetăţenii vor plăti taxa specială ca pe oricare alta şi au posibilitatea să plătească on line sau la unul dintre sediile direcției.


„Plăţile se pot face on line sau la casieriile direcției respective, iar în momentul în care cetățeanul îşi plăteşte impozitul pe locuinţă, plăteşte şi această taxă. Toata lumea va plăti taxa pentru gunoi fiindcă toată lumea produce gunoi şi bebeluşul produce gunoi şi pensionarul. Legat de pubele, aveam până acum o pubelă de 240 de litri pentru gunoi menajer, de acum înainte vom avem una de 140 de litri şi două de 200 de litri pentru plastic şi hârtie.

Taxa este cea mai mică din România. 11 lei mai avem doar în Oradea, în Cluj avem 14 lei/persoană, Timişoara are 12 lei/persoană, Iaşul are 18 lei/persoană”,

a explicat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Firmele încheie contract cu Iridex

Iridex salubrizare

Taxa specială de salubrizare va fi colectată de la utilizatorii serviciului de salubrizare după prestarea activității
de colectare a deșeurilor municipale de către operatorul desemnat la nivel județean, în cadrul Proiectului European Sistem de Management al Deșeurilor în Județul Dolj.
Taxa specială de salubrizare propusă pentru Municipiul Craiova, aferentă anului 2021 este stabilit pentru utilizatorii casnici – persoanele fizice.

Agenții economici și instituțiile publice cu sediile și punctele de lucru pe raza municipiului Craiova vor achita contravaloarea serviciilor de salubrizare prin tarif, care va fi calculat distinct față de taxa stabilită pentru utilizatorii persoane fizice.

Agenții economici și instituțiile publice vor încheia contracte de prestări servicii conform contractului-cadru aprobat prin Ordinul ANRSC 112/2007 direct cu operatorul de salubritate. În cazul refuzului de a încheia contractul cu operatorul de salubrizare, agenții economici și instituțiile publice sunt obligați la plata serviciului de salubrizare prin taxa specială instituită pentru utilizatorii non-casnici.


„Proiectul de hotărâre spune că taxa se datorează de către persoanele fizice, utilizatori casnici, iar persoanele juridice, adică utilizatorii non-casnici vor plăti un tarif către noul operator. Aceştia din urmă vor încheia un contract cu firma Iridex, cei care refuză încheierea contractului vor fi sancţionaţi contravenţional şi ulterior impuşi la Taxe”, a precizat Alin Glăvan.
În cele din urmă, consilierii locali au votat Regulamentul privind instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare, a precizat Alin Glăvan.

Gunoiul se va ridica la trei zile

Angajații Iridex
Angajații Iridex

Consilierii PNL au ridicat şi o altă problemă, frecvenţa de colectare a deşeurilor menajere de la cetăţenii oraşului.

„Văd că se modifică frecvenţa de colectare a deşeurilor de la cetăţeni şi nu înţeleg cu ce frecvenţă se vor ridica pe viitor aceste deşeuri?”, a întrebat Marian Vasile, consilier PNL.


Răspunsul a venit tot de la Alin Glăvan:


„Frecvenţa de colectare s-a micşorat. Nu se va mai face la cinci zile, se va face la trei zile, mă refer aici la urban, iar la rural colectarea se face în funcţie de solicitarea UAT-urilor şi din această cauză ruralul a plătit taxe diferenţiate.

De menționat este faptul că actualul operator SC Salubritate Craiova SRL percepe pentru persoanele fizice un tarif de 10,77 lei/persoană/lună + TVA, adică 12,82 lei persoană/lună, în baza unei hotărâri de consiliu local din 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS