2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVIDEO Trei bărbaţi, reţinuţi după un furt cu prejudiciu de 200.000 de lei

VIDEO Trei bărbaţi, reţinuţi după un furt cu prejudiciu de 200.000 de lei

-

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, după un furt cu prejudiciu de 200.000 de lei.

Poliţişti ai Municipiului Craiova şi Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 10 percheziții domiciliare, joi, 17 iulie, în localitățile Craiova, Malu Mare, Breasta şi Bârza, la 10 persoane bănuite de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în zilele de 19 şi 23 februarie anul acesta, persoanele bănuite ar fi sustras mai multe componente, ansambluri și subansambluri auto, dintr-un depozit aflat în comuna doljeană Şimnicu de Sus. Prejudiciul, de aproximativ 200.000 de lei, a fost recuperat în proporție de 80% și predat persoanei vătămate.

În urma perchezițiilor, trei bărbaţi au fost duşi la audieri. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din Corcova, judeţul Mehedinţi, care locuieşte la Breasta. De asemenea, un bărbat de 36 de ani din Malu Mare, şi altul de 46 de ani, din Zăvoi, Caraş-Severin. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore. Ei sunt cercetați pentru de furt calificat. Ei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul acestei zile, bărbații urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activități au participat și poliţişti ai Biroului de Investigații Criminale Craiova, Secțiilor 1, 2 şi 6 Poliţie Craiova, Secţiilor de Poliţie Rurală 2 Breasta şi 4 Coșoveni, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, Secţiei 1 Poliţie Rurală Bobicești – I.P.J. Olt, precum și jandarmi ai I.J.J. Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Bărbat rănit de un urs. A fost transmis mesaj...

În nord-vestul judeţului Argeş, un bărbat a fost atacat...

ȘTIRI GdS