1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljArtur, băiețelul a cărui copilărie fericită costă 60.000 de dolari

Artur, băiețelul a cărui copilărie fericită costă 60.000 de dolari

Artur Ionescu are 11 ani şi este o minune de copil pentru care viaţa este o luptă continuă. La câteva luni de la naştere a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Băieţelul are un frate geamăn, alături de care visează să joace fotbal.

Povestea Elenei şi a lui Octavian Ionescu, doi părinţi din Craiova, părea să fie una perfectă. Şi-au dorit mult să aibă copii şi au fost binecuvântaţi cu gemeni. Însă, după naşterea celor doi copii, fericirea le-a fost umbrită când au aflat că unul dintre ei este bolnav. „Au fost copiii visaţi de mine, încă din copilărie. Sunt născuți prematur, la 32 de săptămâni. Albert a avut 1.760 grame, iar Artur 1.810 grame. Au scăzut în greutate în prima săptămână până la 1.490 de grame, cât un ananas. Apoi au urmat mai bine de trei săptămâni de stres, nopți nedormite și griji. În tot acest timp copiii erau la Terapie Intensivă, iar noi nu puteam să îi atingem. Eu aveam dreptul să merg la fiecare trei ore să le duc lapte. Este cumplit să nu poți să îți ții copilul în brațe când știi că are nevoie de tine, să nu poți nici măcar să îl atingi. Abia așteptam să îi putem lua acasă. Când au ajuns la 2 kilograme fiecare, la aproape o lună, am fost cei mai fericiți. În sfârșit eram împreună“, a început povestea Elena Ionescu, mama lui Artur.

Fericirea a durat doar trei luni

Bucuria nu a durat însă prea mult, iar familia Ionescu începea un capitol greu şi trist, pe care nici măcar acum, după 11 ani, nu l-a încheiat. „La trei luni de la naștere am mers la București la un control oftalomogic și neurologic recomandat pentru prematuri. La cel oftalmologic a fost totul perfect, la cel neurologic însă am primit vestea care ne-a zguduit lumea: Arthur, copilul cel mic, are tetrapareză spastică și trebuie începută urgent recuperarea. Artur Gabriel este cel mai mic din familia noastră, el fiind cu trei minute mai mic decât fratele lui, Albert“, a mai spus Elena.
De atunci, viaţa întregii familii s-a schimbat radical. Artur a avut mereu nevoie de ajutor, de recuperări şi tratamente. Iar părinţii au luptat cum au ştiut mai bine pentru ca băieţelul lor să poată merge. Fratele său geamăn, Albert, a fost şi el un sprijin extraordinar, care l-a animat mereu pe Artur şi l-a ajutat în orice situaţie.

Până la 4 ani, Artur a mers de-a buşilea

După multă muncă, patru operaţii ortopedice şi nenumărate ore de recuperări, Artur a reuşit să se ridice şi să meargă. În lupta lui pentru o copilărie normală, băieţelul l-a avut alături pe medicul Florin Gherghina, cel cu care face recuperare de când se ştie. „Până la vârsta de 4 ani a mers ca un bebeluș, de-a bușilea. Au urmat patru operații, făcute în România. În 2014 a făcut prima operație: tenotomie adductorie. În 2015 alte două operaţii: în luna iulie ahiloplastie și tenotomie la piciorul stâng, iar în august, aceeași operație, dar la piciorul drept. În luna octombrie a anului 2017 a urmat o altă operație, tot tenotomie, dar la piciorul stâng. Sunt foarte multe ore de kinetoterapie, făcute zilnic, după școală. Nu am renunțat nici noi și nici el, știind ce înseamnă boala, ce presupune și cam cum poate evolua pe viitor. Am avut alături un medic kinetoterapeut foarte bun, care de la vârsta de 5 luni lucrează cu el zilnic. Artur spune despre domnul doctor Gherghina Florin că e cel mai bun prieten al lui și știm că datorită dânsului este aşa acum“, a mai spus mama lui Artur.

„L-am crescut învățându-l ca este special“


În ciuda faptului că este bolnav, băieţelul zâmbeşte mult mai mult decât o fac oamenii care nu au trecut niciodată printr-o astfel de experienţă. Ochii lui mari sunt plini de speranţă şi au o sclipire aparte. Iar asta îi face pe cei din jur să îl iubească şi să aibă mereu grijă de el. „L-am crescut învățându-l ca este special. Este atât de nerăbdător să meargă, să plecăm în excursii, să joace fotbal. Noi avem doi prieteni de familie care sunt antrenori la două şcoli de fotbal în Craiova. Are promisiuni de la ei că după operația din America se va antrena să fie cel mai bun portar din România“, a mai povestit Elena.

Operaţia pentru Artur costă 60.000 de dolari

Când închide ochii, Artur se imaginează alături de fratele său într-un meci de fotbal. Dar atunci când îi deschide, ştie că trebuie să mai aştepte, însă nu vrea să renunţe la luptă. O operaţie în Statele Unite ale Americii este speranţa ca băieţelul să se facă bine şi să devină partenerul fratelui său în orice activitate.

Intervenţia costă, însă, 60.000 de dolari, iar pentru părinţi este imposibil să acopere întrega sumă. „E un copil foarte vesel, optimist, cu multa voință, tenace și deschis la lucruri noi. Spune ca vrea sa lucreze la NASA atunci când va fi mare. Ştie că exista posibilitatea operației în America și abia așteaptă, spunând: <>. Am văzut rezultatele operațiilor doctorului Park, din oraşul american Saint Louis, și avem încredere că dacă reușim să strângem banii necesari, Artur va fi mult mai bine, după cum a spus și medicul în scrisoarea de acceptare. Bineînțeles că vor urma alte sute de ore de recuperare, dar Artur nu vrea să se dea bătut.“, a mai spus Elena Ionescu.

Povestea familiei Ionescu arată dăruirea imensă şi sacrificiile de care sunt capabili părinţii pentru copiii lor. Dacă vă doriţi să le fiţi alături şi să îl ajutaţi pe Artur să se facă bine, puteţi dona în următoarele conturi:

Titular: OCTAVIAN IONESCU
Cont lei: RO26RZBR0000060015397220
Cont Euro: RO19RZBR0000060021704286
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod swift: RZBRROBU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS