7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljClienții CEZ, lăsați în soare să leșine

Clienții CEZ, lăsați în soare să leșine

-

Craiovenii care merg cu diverse probleme la CEZ spun că sunt trataţi de către angajaţii furnizorului de energie elecrică în bătaie de joc. Modul în care sunt ţinuţi la uşa societăţii în ploaie, soare sau vânt fără să existe un loc unde să se aşeze sau să se adăpostească de intemperii este unul lipsit de respect faţă de propriii abonaţi.


Oamenii spun că vin din tot judeţul ca să rezolve diverse probleme, facturi încărcate la plată, încheierea unor contracte noi de furnizare a energiei electrice, schimbarea titularului de contract sau schimbarea partidei, relocarea aparatului de măsură. Îşi iau bon de ordine şi se aşează la coadă, numai că timpul de aşteptare este foarte lung. Cel mai supărător, spun petiţionarii este faptul că sunt ţinuţi în faţa sediului CEZ, indiferent de condiţiile meteo. Aici, nu a fost amenajat un loc special de aşteptare (băncuţe, copertină), deşi cele mai multe dintre persoanele care ajung aici sunt suferinde, în vârstă sau din afara localităţii.

Chiar dacă afară sunt -20 de grade Celsius sau 35 de grade Celsius, chiar dacă plouă, bate vântul sau soarele arde cu putere, persoanele care vin să-şi rezulve problemele cu furnizorul de energie electrică nu au decât să se înarmeze cu răbdae. Dacă nu se mai pot ţine pe picioare, singura posibilitate este să se aşeze pe trotuar sau pe bordura unui gard, fiindcă în incinta societăţii nu au acces decât în momentul în care sunt strigaţi după bonul de ordine.

„Eu am venit în audienţă şi stau de la ora 9,30, este aproape ora 12. Lumea stă în soare, CEZ-ul nu are nici o organizare. Iei bon de ordine, dar nu se mai ţine seama de ce le soliciţi. Ies de acolo şi te întreabă ce vor ei. Eu aveam nevoie la Registratură şi m-au trimis la Recontractare. Sunt oameni care au venit şi de câte patru ori pe aici şi nu şi-au rezolvat problemele. Nu ştiu de capul lor. Eu am reuşit să intru că am mai făcut gălăgie, aşa nici nu ai cu cine să discuţi. Nu ştiu de ce nu lasă mai multe persoane să intre în sediul societăţii fiindcă este liber, pot să se aşeze pe un scaun. M-am uitat, nici măcar nu deschid toate ghişeele, să meargă mai repede. Aşa nu mai stă lumea să leşine din cauza căldurii”, spune un craiovean.

Clienții CEZ, ținuţi la uşă

Marea majoritate a oamenilor stau înghesuiţi în faţa uşii sediului de pe Calea Severinului ca să audă când sunt strigaţi, în funcţie de numărul de ordine pe care îl au. Cei care nu se mai ţin pe picioare din cauza temeperaturilor ridicate, a oboselii sau vârstei se aşează direct pe trotuarul din apropiere, la umbra unor copaci sau pe bordura unui gard. Se mai ridică din când în când şi se duc să întrebe ce număr are bonul de ordine strigat. Zi de zi la uşa sediului CEZ de pe bulevardul Calea Severinului din Craiova stau o sută şi chiar peste o sută de persoane, venite să găsească o rezolvare problemelor pe care le întîmpină.


„La mine a venit soţia să schimbe partida pe numele ei. Asta s-a întâmplat pe 23 martie, a făcut atunci contract, dar nu au mai ajuns nici până în ziua de azi la noi acasă. Îşi bat joc de oameni. Eu stau să o aştept că este cadiacă, cu diabet. Noi venim din mediul rural. Am vorbit cu oamenii care stau la rând şi au venit pentru a patra oară şi tot nu au rezolvat”, spune un bărbat aşezat pe trotuar.

„M-am aşezat pe o bordură, la umbră că nu mă mai ţin pe picioare”

Oamenii sunt pe bună dreptate revoltaţi. Nu este plăcut să stai câteva ore în picioare, când afară este cod galben de caniculă. La fel de neplăcut, mai spun oamenii este faptul că trebuie să se adăpostească la umbra copacilor din apropiere sau să se aşeze pe jos când nu-şi mai simt picioarele.


„Nu ne iau în seamă. Mie mi-au venit 3.000 de lei de plată şi am venit să văd ce se întâmplă. Nu vin să-mi verifice contorul, deşi am mai venit aici. Am făcut cerere şi degeaba. Stăm aşa, ca animalele. Nu au pus o bancă. Suntem la mâna lor şi fac ce vor cu noi”, spune o craioveancă.


La capătul puterilor, oamenii părăsesc rândul şi îşi găsesc refugiul pe trotuar sub coroana unor copaci sau pe bordura de beton a unui gard din apropiere.


„Eu am solicitat relocarea contoarului, fiindcă peretele pe care este pus este şubred şi vreau să renovez. Am făcut solicitări în repretate rânduri, am vorbit şi la telefon. Îmi spun că trebuie să vin aici. Eu le-am făcut cereri, este apartaul lor şi pot să vină să-l schimbe unde vor ei. Degeaba am făcut sesizări peste sesizări. Stau aici în soare de ore bune. Suntem buni când plătim factura. M-am aşezat pe bordură, la umbră că nu mă mai ţin pe picioare”, spune un alt craiovean.


Ieri, la ora prânzului în faţa sediului CEZ aşteptau la coadă aproape 50 de persoane, alţi zeci de oameni erau retraşi pe sub copacii din apropiere sau aşezaţi pe marginea unui gard. Aerul fierbinte era greu de respirat, iar sub soarele puternic simţeai că te topeşti.

Clienții CEZ pot alege varianta online

Ca să evite cozile şi situaţiile neplăcute, craiovenii care întâmpină diverse probleme legate de furnizorul de energie electrică pot transmite solicitările online. Link-ul pe care aceştia îl pot accesa este: https://www.cezinfo.ro.
De la Centrul regional CEZ nu am putut lua un punct de vedere. Pe site-ul societăţii nu este indicat un număr de telefon sau o persoană de contact pentru relaţii cu mass-media.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Olt: Explozie la o casă din Ghimpețeni. Două persoane,...

Pompierii Stației Stoenești și un echipaj SMURD au intervenit,...

ȘTIRI GdS