4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoar deşeurile au trezit din amorţire Consiliul Judeţean

Doar deşeurile au trezit din amorţire Consiliul Judeţean

Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj a fost una liniştită, cele 21 de proiecte de pe ordinea de zi fiind votate în unanimitate.

Cu gândul poate mai mult la concedii, consilierii judeţeni au aşteptat calmi citirea fiecărui proiect pentru a ridica mâna şi a vota. E drept şi că hotărârile aprobate în şedinţa ordinară de ieri nu au avut darul de a crea o dispută, fie ea şi politică. Totuşi, un subiect a trezit din amorţire Consiliul Judeţean: deşeurile care se colectează în Dolj.

Problema deşeurilor s-a pus la proiectul de hotărâre privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor ECODOLJ să aprobe în Adunarea Generală Actul Adițional nr. 3 la Contractul nr. 370/22.05.2018 „Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea și transportul deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri în judetul Dolj și operarea stației de sortare și transfer Goicea” și a tarifelor aferente. Unul dintre consilierii judeţeni a ridicat problema staţiei de sortare de la Mofleni, care încă nu funcţionează. „Cât va mai dura situația în ceea ce privește stația modernă de la Mofleni?“, a întrebat Cosmin Gîdea (ProRomânia).

Consiliul Județean Dolj preia, temporar, operarea stațiilor de sortare

Preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a precizat că staţia de la Mofleni este în curs de autorizare şi că ar deveni operaţională până în luna august. Până atunci, sortarea se va face la Goicea.

„Este licitație pentru operarea celor cinci stații de sortare, cu clasica noastră procedură românească cu contestații și așa mai departe, dar le vom da în administrarea Serviciului de Salubritate al Consiliului Județean Dolj. Vor fi operate de către noi până când se va atribui licitaţia. Documentația a fost depusă la Agenția pentru Mediu acum două săptămâni. Urmează procedurile și ar trebui ca în august, sperăm noi, să înceapă să fie operaționale. Până în august, timp de o lună și ceva, sortarea o preia Goicea. După aceea, totul va fi dus la Mofleni“, a afirmat Cosmin Vasile.

Cum se ridică gunoiul în judeţ?

La rândul său, consilierul judeţean din partea PNL, Cosmin Călin, a interpelat executivul pentru modul în care s-ar ridica deşeurile reciclabile şi menajere din Dolj. „La fiecare ședință vorbim că o să găsim soluții pentru că, nu vă supărați, în județ este un haos pe această parte de deșeuri. Vin oamenii pe acolo, nu se știe la ce oră vin, la unii iau gunoiul, la unii le aruncă sacii peste gard și nu le spune nimeni ce să facă. Aș vrea să știu și eu, totuși, cum se procedează. Era vorba că faceți niște proiecte pilot“, a întrebat Cosmin Călin. 

Toate proiectele de hotărâre au fost votate în unanimitate, în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Dolj
Toate proiectele de hotărâre au fost votate în unanimitate, în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Dolj

„E mult spus haos. Până la urmă, fiecare localitate are un program, fiecare unitate teritorială este abordată în funcție de planificări. Fiecare mașină care intră într-o comună este urmărită pe GPS și primarul are posibilitatea de a vedea și dacă maşina a abordat toate străzile. S-a întâmplat în Urzicuța să nu ia ceva și, de fapt, a amestecat deșeurile reciclabile cu cele pe care le-au colectat selectiv. Partea de colectare selectivă va trebui să o gândim împreună, să cadă mai bine în județ. Craiova are și își permite să plătească încă o mie de containere de colectare selectivă. Trebuie pentru județ să facem o altă strategie, pentru că vedem cum sunt puse aceste containere, la sute de metri de gospodărie. Și ar trebui ca fiecare cetățean să primească saci individuali“, a explicat preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile. 

Consiliul Județean Dolj a început un program pilot de colectare a deșeurilor

Preşedintele CJ Dolj a mai menţionat că 20 de localități din Dolj „au intrat în acel program cu saci pentru colectare selectivă și s-a văzut ca și cantități“. „Avem programul pilot și el a început cu Ostroveniul. Acum suntem în Băilești, urmează Calafat și Călărași. Am început cu cântărirea în fiecare gospodărie, apoi facem analize și toți primari decid care sistem este mai bun. Deja două localități sunt abordate, urmează următoarele două“, a mai spus Cosmin Vasile. 

În discuţie a intervenit şi Adela Plăcintescu, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor ECODOLJ. Ea a precizat că mașinile care circulă în județ și care colectează deșeurile reziduale (cele care au fost puse la dispoziție, prin proiect, de Consiliul Județean), au pe raport un GPS nou. „Nu se duce niciodată o mașină destinată reciclabilului să colecteze deşeuri reziduale, pentru că se poate verifica. S-a întâmplat o singură dată și am aplicat sancţiuni: contravaloarea prestării serviciului la Iridex. De curând, într-adevăr, la Urzicuța a fost un incident și, la fel, am aplicat penalitate contractuală. Rolul nostru este să monitorizăm modul în care se respectă cerințele din caietul de sarcini“, a spus Adela Plăcintescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS