-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă variante din opt, selectate pentru Drumul Expres Craiova - Târgu Jiu

Două variante din opt, selectate pentru Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu

Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu este în continuare în faza de dezbatere și selecție a celui mai bun traseu.

S-a ajuns în etapa în care din opt variante propuse de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au fost selectate două.

Documentațiile cu cele două variante se află acum la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova pentru a fi analizate din punct de vedere tehnic și financiar.

Potrivit prefectului de Gorj, Corneliu Răducan-Morega, una din variante propune un traseu paralel că DN 66 și este prin Turceni. Pentru varianta respectivă face lobby senatorul de Gorj, Ion Iordache, originar din Turceni. A doua variantă, mai scurtă cu 9 km este prin Târgu Cărbunești și ar fi mai puține clădiri de demolat.

Actualul prefect de Gorj a făcut lobby pentru a doua variantă, prin Cărbunești, pentru a se dezvolta și partea respectivă de județ, dar și pentru că va fi realizată, teoretic, mult mai repede. 

Buget de 20 de milioane de lei 

Bugetul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de peste 20 de milioane de lei fără TVA. Termenul de predare este de 20 de luni. Va trebui să fie întocmite studii geotehnice, arheologice, topografice și obținute avizele de mediu, acorduri, autorizații.

Drumul Expres are separatoare de sens, două benzi pe sens, noduri denivelate și nu mai tranzitează localitățile.

„CNAIR a semnat contractul pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Craiova – Târgu Jiu„ cu ofertantul declarat câștigător, Asocierea EGIS ROMANIA S.A. – SEARCH CORPORATION S.R.L. Valoarea contractului este de 20.247.133,77 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile, iar termenul de execuție este de 24 de luni, împărțit astfel: Perioada pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate este de 14 luni de la data de începere; 17 luni de la data de începere pentru elaborarea PAC (respectiv în 3 luni de la elaborarea SF); 20 luni de la data de începere elaborarea Proiectului Tehnic (respectiv în 3 luni de la elaborarea PAC); 4 luni pregătirea documentației pentru licitația de execuție”, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS