Dan Mirea, unul dintre tinerii geniali ai Craiovei, a reuşit să termine studiile la Universitatea din Cambridge, cu cea mai înaltă distincție, iar acum studiază în Statele Unite ale Americii. Însă, nu a uitat de România, şi acum face parte dintr-o asociaţie care se ocupă de menţinerea sănătăţii mintale a tinerilor de la noi.
Dan continuă să studieze mereu, la cel mai înalt nivel. A făcut cercetare în domeniul psihiatric, are un job de cercetare în neuroștiințe cognitive şi a studiat rusa şi araba. Tânărul a acordat un interviu Gazetei de Sud, în care povesteşte cum arată viaţa unui tânăr genial.
Gazeta de Sud: Ştim că eşti unul dintre elevii Craiovei care a reuşit să ajungă la Cambridge. Ai terminat deja studiile acolo şi vreau să ne împărtăşeşti cum a decurs totul?
Dan Mirea: Am terminat deja, da – în 2019. Am studiat programul de științe ale naturii (Natural Sciences) cu masterat integrat, care durează patru ani (trei ani licența, plus un an masteratul). Programul este unul destul de flexibil, oferind o mulțime de cursuri și specializări în toate științele naturii (biologie, chimie, fizică, științele pământului, psihologie experimentală ș.a.).
Totul a mers bine, am reușit să termin cu first class (cea mai înaltă distincție) atât licența cât și masterul. La licență m-am specializat în biochimie, iar apoi am ales să-mi fac masterul în biologie computațională. La master mi-am dat seama că sunt mai interesat de partea cognitivă, de cum funcționează gândirea noastră, decât de molecule și celule. Așa că am cercetat posibilele funcții ale unor tipare de activitate neuronală din creierul șoarecilor în planificarea traiectoriilor în navigarea prin spațiu, despre care mi-am scris teza.
Pe lângă studiul științei, mi-am continuat pasiunea pentru limbi străine. Am făcut cursuri de rusă și arabă, primind chiar o diplomă în rusă avansată. În timpul verilor, am ales să fac stagii în afara Marii Britanii pentru a experimenta alte locuri de trai și alte medii academice. Întâi la Stockholm și apoi la München. Pe lângă asta, am primit și burse de la universitate pentru a face cursuri de vară în Rusia și Iordania.
„Punem puțin prea mult prețul pe inteligență și prea puțin pe celelalte aspecte“
GdS: Ai întâlnit o persoană sau mai multe care te-a/te-au impresionat cu inteligenţa?
D.M.: Am fost clar impresionat încă din primele săptămâni de inteligența colegilor. Deși participasem la numeroase olimpiade naționale și internaționale în care eram înconjurat de adolescenți extrem de inteligenți, motivați și pasionați de aceleași lucruri ca și mine, nu avusesem niciodată experiența „de școală” împreună cu aceștia. Un alt lucru care m-a impresionat a fost că profesorii care ne predau erau experți în domeniile pe care ni le predau. Asta m-a făcut, pentru prima oară, să nu am absolut niciun dubiu legat de calitatea lecțiilor predate.
Dar aș vrea să menționez că mi-am dat seama că inteligența (sau cel puțin inteligența neobișnuită, “de geniu”) e supraestimată. Eu cred că există multe alte lucruri mai importante pentru succes. Este vorba despre creativitate, etica muncii, interesele diverse și abilitățile sociale. Cred că noi punem puțin prea mult prețul pe inteligență și prea puțin pe celelalte aspecte. Asta se vede și în obsesia școlii românești pentru performanță academică și olimpiade școlare, în detrimentul altor aspecte ale vieții elevilor.
„Puteam fi găsit în bibliotecă și câte 10-12 ore pe zi“
GdS: Povesteşte-ne cum arăta o zi de studiu la Cambridge.
D.M:Depindea foarte mult de perioadă. Ce e particular la sistemul Oxbridge e că examinarea studenților se face foarte rar. În general, într-o singură sesiune la finalul anului, în iunie. Această sesiune e foarte intensă. În anul III am avut cinci examene de câte trei ore, în cinci zile consecutive. În alți ani am avut și două examene în aceeași zi. Asta însemna că pentru a face bine trebuia să cunoști toată sau o mare parte din materia dintr-un întreg an, la un nivel foarte înalt. Stilul examenelor încuraja și el înțelegerea și integrarea informației și nu doar memorarea. De aceea, perioada de pregătire pentru examene era de obicei de două luni sau mai mult, începând din aprilie și până în iunie. Asta includea așa-numitul “exam term” (trimestrul de examene). În perioada aia, puteam fi găsit în bibliotecă și câte 10-12 ore pe zi.
Cambridge pune accent pe studiul individual
D.M.: În restul anului (în special primele două trimestre), aveam ore de contact – seminarii, laboratoare și supervizii, adică un fel de meditații în grupuri de doi-patru studenți cu un profesor sau un doctorand. Aceste meditaţii erau menite să te ajute să aprofundezi materia. În anul doi, care a fost cel mai intens pentru mine, acestea durau, în total, vreo 24 ore pe săptămână, nu foarte mult comparativ cu alte sisteme educaționale. Sistemul Oxbridge se bazează foarte mult pe studiu individual.
Însă, studiul individual în timpul primelor două trimestre putea fi prioritizat mai puțin și puteai să te concentrezi mai mult pe activități extracuriculare. Eu am făcut de-a lungul celor patru ani de-acolo teatru, dans, poezie, am făcut parte dintr-un cor și două societăți studențești. M-am dedicat, aşa cum am mai menţionat, și studiului limbilor străine. Cred că acest echilibru m-a ajutat foarte mult să gestionez stresul intens care vine la pachet cu studiul la Cambridge.
Va face doctoratul la Princeton
GdS: Ce faci acum, ce studiezi?
D.M.: În ultimii doi ani am lucrat în cercetare. Întâi tot la Cambridge, într-un laborator de psihiatrie. Apoi, la începutul pandemiei, am început un job de cercetare în neuroștiințe cognitive la Princeton în SUA. Aici studiez bazele cognitive ale sănătății mintale, adică modul în care gândirea ne afectează sănătatea mintală, utilizând modele matematice. Chiar dacă a trebuit să încep în pandemie un job nou într-o țară complet nouă, research-ul, atmosfera și mentoratul pe care l-am primit mi-au plăcut atât de mult încât am decis să rămân la Princeton. Voi face aici şi doctoratul, pe care îl voi începe în august.
GdS: Ce vrei să faci după ce termini studiile?
D.M.: Momentan îmi doresc să am o carieră de cercetare academică, cu țelul final de a ajunge profesor universitar. De asemenea, vreau să am propriul meu laborator. Mi-ar plăcea foarte tare și să fac o formare secundară în psihoterapie, pentru a ajuta și mai direct oamenii cu sănătatea lor mintală. Nu în ultimul rând, îmi doresc să fiu genul de academic căruia îi pasă de educație și comunicarea științei, care își împărtășește cercetarea și domeniul specific cu publicul general, prin cărți, articole, podcasturi. În special, rețelele de socializare sunt o oportunitate incredibilă de a disemina informația (atât bună cât și rea). Așa că una din dorințele mele de ceva vreme este să creez conținut educațional. Deja am început pe TikTok (@danniesbrain), prin scurte videoclipuri educaționale despre lingvistică și psihologie/neuroștiințe. Îmi doresc să încep și un canal de Youtube în viitor.
Asociaţie pentru tinerii din România
GdS: Să vorbim despre asociaţia în care activezi. Cu ce anume se ocupă?
D.M.:Cu mare plăcere! Este vorba de Mental Health for Romania. Cum spune și numele, suntem dedicați sănătății mintale în România. Sănătatea mintală se referă la bunăstarea și funcționarea noastră. Uneori ne simțim foarte bine și funcționăm optim. Alteori mai puțin bine, ajungându-se în unele cazuri chiar la dezvoltarea unei probleme îndelungate sau tulburări. Sănătatea mintală este o parte din fiecare dintre noi. Dar, din păcate, în țara noastră este de foarte multe ori ignorată. Oamenii cu probleme de sănătate mintală sunt tratați cu prejudecăți și respingere (stigmă). Ei nu primesc tratamentul corespunzător care i-ar ajuta să se facă bine.
Noi ne dorim să schimbăm lucrurile astea. Pe de-o parte, încercăm să creștem conștientizarea sănătății mintale și a potențialelor probleme, începând chiar cu tinerii din școli, fiindcă multe probleme încep să apară în adolescență. Facem asta prin conținut informativ pe blogul și podcastul nostru și pe social media, căi preferate de tineri. Acum avem un proiect mare numit “Hai să aducem sănătatea mintală în școli!”. Voluntarii noștri merg în diverse licee din țară și țin o prezentare cu lucrurile esențiale pe care ne-am fi dorit și noi să le știm în liceu.
Încercăm să umplem golul care există în cercetarea românească
GdS: Ce anume vă mai propuneţi?
D.M.: Dorim să creștem accesul la sprijinul psihologic, esențial în tratamentul problemelor de sănătate mintală, pentru cât mai mulți oameni. Psihoterapia privată este un lux pentru cei mai mulți români. Așa că de un an încoace construim o bază de date cu servicii gratuite sau decontate de CNAS din întreaga țară. De asemenea, în timpul pandemiei am organizat un grup de suport pentru persoanele diagnosticate cu tulburare bipolară. Iar acum am lansat un server de Discord.
Avem și o echipă de cercetare pe care eu o coordonez, prin care încercăm să umplem golul care există în cercetarea românească. Am finalizat recent un studiu cu 1.200 de studenți din întreaga țară, despre nevoile lor în materie de sănătate mintală. Scopul final este să influențăm politici publice și chiar legea sănătății mintale, pentru a îmbunătăți “de sus în jos” întregul sistem defectuos.
GdS: Cum ai ajuns să faci parte din asociaţie?
D.M: O prietenă de la Cambridge, Maria Pascale, a avut ideea genială de a fonda această asociație în 2018. Ea a observat discrepanța dintre conștientizarea sănătății mintale și accesul la servicii în Anglia versus România. La scurt timp mi-a povestit și mie despre această idee. Cum şi eu începusem recent să recunosc importanța subiectului după o serie de experiențe personale și ale unor prieteni apropiați, am fost foarte entuziasmat să mă alătur inițiativei. Un an mai târziu, în decembrie 2019, ne-am lansat oficial website-ul și paginile de social media. De atunci coordonăm împreună diversele proiecte ale asociației.
„Am simțit că vreau să dau înapoi o parte din susținerea primită“
GdS: Chiar dacă eşti plecat din România, totuşi, te-ai gândit să faci ceva pentru tinerii de aici. Ce anume te-a motivat?
D.M.: Am simțit încă de la finalul liceului că vreau să dau înapoi o parte din susținerea primită, dat fiind faptul că statul a investit în educația mea, iar eu am ales să studiez și să profesez în altă țară. Mă implic, de fapt, în mai multe proiecte din România. Pe lângă organizația de care am vorbit deja, sunt membru al comitetului Olimpiadei Naționale de Lingvistică (olimpiadă pe care am îndrăgit-o cel mai mult în liceu și am dorit să nu pierd contactul cu ea). Mă mai implic sporadic şi în alte proiecte, precum Romanian Science Festival sau TeachU. Toate aceste proiecte sunt coordonate cel puțin în parte de români plecați în afară. Cred că toți simțim o combinație de datorie și o dorință de a aduce cu noi o parte din inovația pe care am văzut-o în străinătate, care poate fi benefică și României.
„Pentru studiul științelor, din păcate, există multe neajunsuri în România“
GdS: Îţi lipseşte România?
D.M.: Uneori. De aceea încerc să vin măcar o dată pe an acasă. Cred că îmi lipsesc cel mai mult aspectele sociale, conectarea mai ușoară, sentimentul de relaționare deseori mai puternic decât cu oameni din alte țări. Însă, după şase ani de trăit în afară în diverse țări, pot să spun că mi-a trecut aproape complet șocul cultural. Am întâlnit o mulțime de oameni grozavi și în afară.
GdS:Te-ai gândit vreodată cum ar fi fost dacă rămâneai să studiezi aici?
D.M.: Da, fiindcă la un moment dat cochetam cu ideea de medicină. Cred că ar fi fost o formare bună în medicină. Însă, m-am decis în clasa a XI-a că îmi doream mai degrabă să studiez biologia. Iar pentru studiul științelor, din păcate, există multe neajunsuri în România. Materia e învechită, laboratoarele pentru lucrări practice nu sunt dotate și nu se face foarte multă cercetare. Asta înseamnă că nu sunt foarte multe oportunități de a căpăta experiență în cercetare, prin stagii sau proiecte de licență, master sau doctorat. Există oportunități de stagiu în afară, spre exemplu în programul Amgen Scholars prin care am fost eu în Suedia. Însă, din punctul meu de vedere, nu e suficient. Dacă aș fi stat în România și mi-aș fi dorit o carieră în cercetare, probabil la un moment dat tot aș fi plecat, spre exemplu după licență pentru master.
Dan Mirea face parte din comunitatea LGBTQ+
GdS: Ai vrea să te întorci în țară?
D.M: Am primit recent o întrebare interesantă la un eveniment de la fostul meu liceu, Frații Buzești, care mi-a rămas în minte. Ea suna cam așa: “dacă ai primi o poziție cu putere decizională, de exemplu în Ministerul Educației, te-ai întoarce acasă?” Cred că răspunsul meu ilustrează bine opinia mea în legătură cu întoarcerea în țară. Cu privire la carieră, îmi este prea devreme să spun dacă aș renunța la cercetare și o eventuală poziție de profesor. Însă, cred că dacă aș simți că pot să schimb ceva cu adevărat la scară mare, aș lua-o măcar foarte serios în calcul.
Problema cea mai mare, însă, este mai mult de natură personală. România nu este, încă, un loc tocmai prietenos de trai pentru persoanele LGBTQ+, deși lucrurile se schimbă rapid în bine. Din păcate, când eu și prietenul meu vom decide să ne căsătorim și să avem un copil, ceea ce ne dorim deja amândoi, este foarte probabil ca România să nu ne recunoască statutul și drepturile pe care le avem acum în SUA. Deci, nu știu dacă suntem pregătiți pentru lupta și sacrificiul necesare unei astfel de decizii.
