7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalA fost semnat ultimul contract pentru Firul II Isvarna - Craiova

A fost semnat ultimul contract pentru Firul II Isvarna – Craiova

Compania de Apă Oltenia (CAO) a anunţat astăzi că a fost semnat ultimul contract pentru Firul II Isvarna – Craiova, al şaselea din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj”. Este vorba despre „DJ-CL-18 Extindere conductă aducțiune Isvarna – Craiova fir II Tronson II”, ultimul din cele șase contracte în care a fost împărțită această investiție.

Lucrările prevăzute în contract se vor desfășura în localitățile Câlnic, Telești, Rovinari și Bâlteni, din județul Gorj. „Contractul de finanțare europeană este cel mai mare ca valoare, din ultimii 50 ani, din Oltenia și cea mai mare investiție din Uniunea Europeană în acest sector al aducțiunilor de apă. Sperăm ca, la finalul anului viitor, toată Craiova să fie canalizată, iar peste încă un an tot orașul să fie alimentat cu apă de izvor”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

Contractul a fost adjudecat de Asocierea EUSKADI SRL – ANTREPRIZA MONTAJ INSTALATII SA – HYDROSTROY AD, la o valoare de 112.483.027 de lei, fără TVA, și prevede execuția unei rețele noi pe o lungime de 28,5 km.

Potrivit unui comunicat emis de Compania de Apă, aducțiunea va fi realizată din tuburi poliesterice armate cu fibră de sticlă (PAFSIN – conducte biaxiale), diametrul DN 1200 mm, cu clasa de rigiditate SN10000 și presiunile nominale PN6 (L=19.216,91 m) și PN10 (L=9.373,09 m), pe traseu fiind prevăzute 40 de cămine cu vane de izolare, golire și aerisire/dezaerisire.

Ce lucrări presupune ultimul contract pentru Firul II Isvarna – Craiova

Lucrările speciale prevăzute pe traseul conductei de aducțiune sunt: subtraversări de cale ferată (3), lungimi 30 m, 42 m, 27 m; supratraversări de râu (4), lungimi 54 m, 54 m, 20 m, 50 m; subtraversarea barajului de acumulare Rovinari, în lungime de 100 m; subtraversări de râu (2), lungimi 90 m, 100 m; subtraversări de drum național (2), lungimi 30 m, 32 m; subtraversări de drum județean (2), lungimi 100 m, 10 m; subtraversare bandă transportoare, lungime 30 m; subtraversare estacadă conducte, lungime 14 m; subtraversări de viroage (13), cu o lungime totală de 218 m; subtraversări de drumuri (18), în lungime totală de 173 m; desfacere și refacere drum de asfalt – 1.045 mp; desfacere si refacere drum de beton – 204 mp; desfacere și refacere drum pietruit – 1.849 m și amenajarea drumului de acces provizoriu (3 m lățime) – 23.388 metri.

Contractul mai prevede lucrări de construcție, furnizare şi montaj utilaje şi echipamente tehnologice, testare şi punere în funcțiune a acestora și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în perioada de garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 de luni, iar perioada de garanție este tot de 36 de luni.

Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova, investiţie de 117 milioane de euro

Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova are o valoare totală de peste 117 milioane de euro şi reprezintă o investiție strategică nu numai pentru Craiova, ci pentru întreg județul Dolj, dar și pentru Gorj. La finalul lucrărilor va fi asigurată apă potabilă de cea mai bună calitate în toată Craiova, în alte cinci localități din Dolj (Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Almăj, Işalniţa, Şimnicu de Sus), precum și în localitățile Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana, Țânțăreni şi Bâlteni, din județul Gorj.

Investiția presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri, ea fiind împărțită în şase contracte de lucrări. „Coridorul” pe unde va trece Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova înseamnă o suprafață totală de peste 215 hectare, suprafață care a fost trecută în proprietatea publică a județului Dolj.

Valoarea totală a Masterplanului de apă şi apă uzată al Doljului este de 445,8 milioane de euro, la finalul implementării lui 22 de localităţi din Dolj, inclusiv Craiova, urmând să beneficieze de apă potabilă de calitate şi de canalizare. Termenul de finalizare proiectului este anul 2023. Din investiţia totală de 445.831.222 de euro, 374.615.605 euro sunt costurile elegibile şi 71.215.617 euro costurile neeligibile – TVA, cofinanţarea Companiei de Apă la acest proiect fiind de 38.997.484 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS