0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj: Bărbat anchetat în două dosare penale după ce și-a bătut soția și a încălcat ordinul de protecție

Gorj: Bărbat anchetat în două dosare penale după ce și-a bătut soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat, din județul Gorj, este anchetat în două dosare penale, după ce și-a bătut soția și nu a respectat ordinul de protecție.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că luna trecută, în urma unui conflict spontan, o femeie, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost agresată de către soțul său, de 39 de ani, din comuna Drăgotești, cu reședința pe raza municipiului Târgu Jiu.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de cinci zile.

Totodată, la data de 9 august, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiul Târgu Jiu au fost sesizați de aceeaşi femeie că fostul soț nu a respectat obligațiile impuse de Judecătoria Târgu Jiu, printr-un ordin de protecție emis la data de 14.07.2021. În cursul zilei de 9 august, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, bărbatul s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 m de fosta sa soţie și a încercat să comunice cu ea, prin intermediul fiului lor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS