-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal(GALERIE FOTO) Străduţa care aşteaptă, de la Revoluţie, o „lopată“ de asfalt

(GALERIE FOTO) Străduţa care aşteaptă, de la Revoluţie, o „lopată“ de asfalt

Străduţa care aşteaptă, de la Revoluţie, o „lopată“ de asfalt. În Craiova mai sunt încă multe străzi care nu au văzut niciodată asfaltul. Unele au fost prinse în programul de modernizare întocmit de primărie, altele aşteaptă să prindă un loc pe listă. Într-o astfel de situaţie se încadrează şi strada Fântâna Popova.

De fapt, doar un tronson din această stradă, pentru că restul drumului a fost asfaltat în urmă cu doi ani. Culmea, exact partea de stradă unde locuiesc cele mai multe persoane a rămas ca înainte de 1989. Adică fără nicio îmbunătăţire. Doar piatra care a mai fost întinsă pe cei aproape 200 de metri, cât are bucata de stradă, a mai îndulcit din amarul localnicilor. Este vorba de porţiunea de drum din spatele Parcului „Nicolae Romanescu“, folosită des de craiovenii care vor să ajungă mai repede în zona velodromului. 

Locuitorii de pe această străduţă nu au stat cu mâna în sân, ci au tot făcut demersuri la primărie pentru reabilitarea drumului. Primele chiar prin anii 90. În urmă cu 15 ani, Gazeta de Sud prezenta prima oară povestea a 13 familii, majoritatea de pensionari, care locuiesc pe strada Fântâna Popova, in imediata vecinatate a velodromului. Acestea se plângeau de faptul că strada lor nu dispune de nicio utilitate necesara traiului decent. „De mai mulţi ani ne chinuim să facem ceva cu strada noastră. Am început cu adresele încă din 1998. Am ajuns să facem zeci de hârtii, dar fără niciun rezultat. Apă nu avem, asfalt nu este, cablul TV la noi nu a ajuns. Suntem mai rău decât cei care locuiesc la ţară“, se plângea, în 2006, o localnică de pe strada Fântâna Popova. 

Străduţa care aşteaptă, de la Revoluţie, o „lopată“ de asfalt. Situaţia străzii Fântâna Popova a mai fost sesizată în 2018. Fără rezultat

De atunci şi până în prezent s-a rezolvat problema cu utilităţile (apă, gaze, canalizare), mai puţin cea cu asfaltarea. În 2006, localnicii spuneau că se mulţumesc şi cu o pietruire a străzii. De câţiva ani, însă, „cerşesc“ o lopată de asfalt, mai ales după ce o parte a străzii a fost asfaltată în 2019. La începutul acelui an, GdS mai prezenta odată situaţia străzii Fântâna Popova, ajunsă un veritabil traseu off-road, din cauza denivelărilor şi a gropilor din carosabil. Drumul pleacă din bulevardul Nicolae Romanescu şi urcă până la stadionul Extensiv, dar se şi bifurcă spre cişmeaua Fântâna Popova, cea mai veche construcţie din Craiova. Exact aceste două tronsoane au fost asfaltate, după ce s-a deschis supermarketul Lidl. 

Străduţa din spatele parcului a rămas însă în acelaşi stadiu. Spre nemulţumirea localnicilor. „Nu mi se pare normal să se asfalteze două părţi din stradă, iar partea unde sunt cei mai mulţi locuitori să fie lăsată de izbelişte. Pe unde s-a asfaltat nu locuieşte nimeni, dar, în schimb, pe la noi, cei care plătim taxe şi impozite, nu au venit nici măcar cu o lopată de asfalt. Cât te-ar costa pe tine, primărie, să torni câţiva centimetri de asfalt pe nici 200 de metri de drum. Ştiţi ce este aici în fiecare weekend? Cât praf se face din cauza maşinilor celor care vin în parc şi parchează pe strada noastră? Nu s-o fi nimerit niciodată vreun angajat al primăriei care să intre în parc de pe strada noastră, să vadă ce este pe aici?“, a spus Mircea Grămescu, locuitor pe strada Fântâna Popova.

Acesta ne-a sesizat aceeaşi situaţie şi în urmă cu trei ani, dar fără ca autorităţile locale să ia vreo măsură. Şi atunci, GdS prezenta situaţia străzii Fântâna Popova, însă de la primărie nu a venit un răspuns concret. 

Străduţa care aşteaptă, de la Revoluţie, o „lopată“ de asfalt. Cum s-ar putea asfalta strada

Nici acum nu se ştie exact când va ajunge asfaltul pe strada Fântâna Popova din spatele parcului, dar autorităţile par să fi făcut, totuşi, un pas înainte. În Craiova se află în derulare două mari acorduri cadru pe patru ani privind asfaltarea. Unul în valoare de peste 157 de milioane de lei, fără TVA, atribuit în 2019 firmelor Domarcons SRL şi Erpia SA, şi altul de 63.290.921 de lei, fără TVA, atribuit în 2018 firmelor Construcţii Erbaşu SA şi Erpia SA.

Primul se referă la repararea şi întreţinerea străzilor, aleilor, trotuarelor şi parcărilor din Craiova, celălalt la modernizarea străzilor din municipiu. Aici s-ar încadra şi tronsonul pietruit al străzii Fântâna Popova. Porţiunea asfaltată a mai avut asfalt anterior, aşa că s-a încadrat la capitolul „reparaţii“. Tronsonul din spatele Parcului „Romanescu“ ar intra la capitolul „modernizare“, aşa că asfaltarea trebuie să aibă la bază şi un proiect tehnic. 

Ce spune Primăria Craiova

Vestea bună pentru cele 13 familii de aici este că străduţa lor este pe lista primăriei. Asta nu înseamnă însă că aici va ajunge, în curând, şi asfaltul mult aşteptat. Viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip, a prezentat GdS o listă cu 95 de străzi care ar urma să intre în modernizare. Este vorba de un pachet nou de străzi, altele faţă de cele 87 de străzi care au fost prinse, iniţial, în acordul cadru de modernizare.

„Strada Fântâna Popova este pe lista nouă cu cele 95 de străzi care vor fi asfaltate în baza acordului cadru de modernizare. Este la poziţia 39. Asfaltul ajunge pe străzile care au toate utilităţile. În prezent, se întocmesc documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie“, a afirmat Aurelia Filip. 

Dacă se află la faza DALI, cel mai probabil strada Fântâna Popova nu va fi asfaltată în acest an. „Nu stă niciun boss din primărie pe strada noastră, că altfel era asfaltată demult“, a afirmat un craiovean de pe strada Fântâna Popova. „Măcar să repare gardul distrus de un copac din parc. A căzut în urmă cu câteva luni şi a rupt o placă de beton. Aşa a rămas“, a mai spus localnicul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS