0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova, la shopping de terenuri

Primăria Craiova, la shopping de terenuri

Primăria Craiova s-a decis, subit, să cumpere un teren de 300 de metri pătraţi aflat în cartierul Brazda lui Novac. Acesta este proprietate privată, actualul proprietar intrând în posesia lui chiar anul trecut.

A făcut o afacere bună la prima vedere, având în vedere că la nici un an de la definitivarea actelor de proprietate pentru cei 300 mp s-a trezit cu primăria pe cap. Nu pentru că nu şi-ar fi plătit vreo taxă sau vreun impozit, ci pentru că terenul dintre blocuri achiziţionat cu 60.000 de lei a devenit brusc atractiv pentru municipalitate. Prin urmare, pentru şedinţa de joi a Consiliului Local (CL) a fost introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind cumpărarea (achiziționarea) de către municipiul Craiova a imobilului-teren situat în strada Privighetoarei, nr. 8B-C (fost nr. 8B, fost nr.11).

De fapt este vorba de un teren aflat pe strada Constantin Argetoianu, spre intersecţia cu strada General Dr. Ion Cernătescu, în spatele blocului 77 (până în punctul termic). Aici se află o parcare asfaltată, un bloc nou construit şi acest teren, o parte betonat şi o parte cu pământ şi balast. Pe ici pe colo a crescut şi nişte iarbă, iar de jur împrejur este un gard verde. Terenul pare folosit cu rol de parcare, la cum arăta ieri după-amiază. Un rol pe care îl ia în calcul şi Primăria Craiova, dar doar după ce îl cumpără. 

Urmează raportul de evaluare a terenului

În şedinţa de joi, executivul din primărie cere girul Consiliului Local pentru cumpărarea acestui teren de 300 mp. Prin proiectul de hotărâre se solicită şi împuternicirea primarului Craiovei să desemneze comisia de negociere și să reprezinte municipiul la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj și în fața notarului public.

Terenul privat de 300 mp din cartierul Brazda lui Novac pe care Primăria Craiova s-a decis subit să îl cumpere
Terenul privat de 300 mp din cartierul Brazda lui Novac pe care Primăria Craiova s-a decis subit să îl cumpere

Prețul de pornire al negocierii va fi stabilit pe baza unui raport de evaluare. El va fi şi apoi supus aprobării Consiliului Local. Cheltuielile ocazionate pentru perfectarea actelor notariale și efectuarea procedurilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege vor fi suportate de către municipiul Craiova, după cum se stipulează în proiect. 

Ce vrea să facă Primăria Craiova cu terenul de 300 mp

Cum a ajuns primăria tocmai la acest teren nu ştim exact. Ştim doar că el a fost identificat „în urma unei inspecţii în teren“ a angajaţilor din cadrul Direcţiei de Urbanism.

„Direcţia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului ne informează că în urma inspecției în teren, a identificat terenul proprietate privată, situat în Craiova, strada Privighetoarei, nr. 8B-C (fost nr. 8B, fost nr. 11) pretabil amenajării unui loc de joacă, a unor spații suplimentare de parcare sau spațiu verde. Având în vedere că la nivelul municipiului Craiova există un deficit al locurilor de parcare, al spațiilor unde se pot desfășura activități sociale (relaxare, sport, locuri de joacă pentru copii, zone verzi, etc), precum și al terenurilor proprietatea municipiului ce pot fi astfel amenajate, iar autoritatea publică locală intenționează să realizeze investiții pentru acoperirea acestui deficit, este oportună achiziţionarea de către municipiul Craiova a imobilului – teren în suprafață de 300 mp, situat în strada Privighetoarei, nr. 8B-C (fost nr. 8B, fost nr. 11)“, se arată în raportul ataşat proiectului de hotărâre.

Cu alte cuvinte, în timp ce angajaţii de la Urbanism inspectau terenurile din Craiova au poposit în Brazda lui Novac şi au dat cu ochii de acest teren tocmai bun pentru un loc de joacă, un spaţiu verde sau o parcare. 

Preţul pieţei ar putea depăşi cu mult preţul iniţial de achiziţie

Ce a urmat? Primăria a obţinut acordul prealabil al proprietarului privind vânzarea terenului către Municipiul Craiova şi cere acum aprobarea Consiliului Local. După care, va evalua şi terenul pentru a stabili preţul de pornire a negocierii. Evaluarea va avea la bază, evident, preţul pieţei pentru zona respectivă și tranzacțiile de dată recentă. Preţul pieţei ar putea depăşi însă cu mult preţul plătit de actualul proprietar pentru terenul în cauză.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare ataşat la documentaţia care însoţeşte proiectul de hotărâre, terenul de 300 mp a fost cumpărat în iunie 2020 de la cinci persoane. 118 metri pătraţi erau deţinuţi de o singură persoană, iar 182 mp de toate cele cinci persoane, în calitate de moştenitori. Actualul proprietar a cumpărat ambele suprafeţe de teren, după care le-a alipit (octombrie 2020). Pentru cele două suprafeţe de teren, inspiratul cumpărător a plătit moştenitorilor, în total, suma de 60.000 de lei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare.

Primăria Craiova, la shopping de terenuri. S-a creat deja un precedent

Va obţine acum mai mult de la primărie? Un lucru foarte probabil, având în vedere că preţul pieţei ar putea depăşi cu mult preţul iniţial de achiziţie. Asta dacă ne raportăm chiar la ultima achiziţie similară a Primăriei Craiova.

Parcarea de pe strada Henri Coandă nr. 52A amenajată în urmă cu zece ani pe care Primăria Craiova ar fi obligată acum să o cumpere
Parcarea de pe strada Henri Coandă nr. 52A din cartierul Sărari pe care Primăria Craiova a fost obligată să o cumpere

Precedentul s-a creat în ianuarie, cu un teren de 317 mp din cartierul Sărari, pentru care municipalitatea urma să plătească aproape 100.000 de euro. În acest din urmă caz, primăria a fost obligată să cumpere terenul de la proprietari, acum o face, din câte se pare, de bună voie. 

Povestea terenului de 100.000 de euro din Sărari

Primăria Craiova a procedat la fel, la începutul acestui an, cu un teren de 317 mp din cartierul Sărari, pentru care trebuie să plătească aproape 100.000 de euro. Consiliul Local a aprobat „achiziționarea (cumpărarea) terenului respectiv în suprafaţă de 317 mp, situat pe strada Henri Coandă nr. 52A, în anul 2009, dar nu a mers mai departe. Terenul era proprietate privată atunci când a fost asfaltat și transformat în parcare, iar primăria a fost nevoită să-l cumpere. Asta după ce proprietarii ar fi obținut la CEDO dreptul de a fi recompensați financiar pentru terenul transformat în parcare publică. 

S-a făcut rapid un raport de evaluare, care a fost aprobat, de asemenea, în Consiliul Local, în ianuarie 2021. Potrivit acestuia, prețul de pornire al negocierii a fost fixat la 86.756 de euro. Evaluarea s-a făcut în noiembrie 2020 şi acesta a reieşit ca fiind preţul pieţei. Mai exact, este vorba de 422.259 de lei, echivalentul a 86.756 euro (273,68 euro/mp). Conversia lei/euro a fost făcută la cursul de referință BNR de 4,8672 lei pentru un euro, curs valutar din 04.11.2020, data efectivă la care a fost inspectat imobilul şi făcută evaluarea. Valorile nu includ TVA, ceea ce înseamnă că terenul din cartierul Sărari a costat aproape 100.000 de euro. Primăria i-a păstrat destinaţia de parcare publică. 

O afacere avantajoasă pentru proprietar

Dacă un teren de 317 mp în Sărari costa, în noiembrie 2020, aproape 100.000 de euro, cât ar costa acum un teren de 300 mp în cartierul Brazda lui Novac? Afacerea pare una extrem de avantajoasă pentru proprietar, care ar avea ocazia să câştige de pe urma unui teren cumpărat în vara anului trecut chiar şi de opt ori mai mult (ca la celebrul joc Caritas).

Terenul privat de 300 mp din cartierul Brazda lui Novac pe care Primăria Craiova s-a decis subit să îl cumpere
Terenul privat de 300 mp din cartierul Brazda lui Novac pe care Primăria Craiova s-a decis subit să îl cumpere

O mișcare inspirată, dacă ne gândim că în urmă cu un an a cumpărat acest teren cu 60.000 de lei. O  fi visat peste noapte că terenul va fi tocmai bun pentru primărie, în goana ei de a amenaja locuri de parcare sau de joacă? Un capitol la care Craiova este mereu deficitară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS