4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDemolarea garajelor ilegale, de tot râsul

Demolarea garajelor ilegale, de tot râsul

Demolarea garajelor construite ilegal în Craiova lasă în urmă peisaje mult mai urâte decât cele care erau când construcţiile se aflau în picioare. În plus, locurile pe care au fost amplasate fostele garaje rămân în aer, fără ca pe acestea să mai poată fi parcate maşini. Asta pentru că acele locuri rămân mult sub nivelul asfaltului sau sunt pline de gunoaie şi moloz. Practic, deocamdată sunt anulate.

În ultimul timp au avut loc mai multe demolări de garaje în diverse zone ale Craiovei. Dar ce rămâne în urmă dovedeşte că problema nu a fost pusă la punct deloc. Demolarea garajelor ar fi putut rezolva măcar o mică parte din marea dificultate a lipsei locurilor de parcare din jurul blocurilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, pentru că pe locurile rămase în urma demolării este imposibil de parcat. Poliţiştii locali asistă la demolarea acestor construcţii ilegale şi ţin să facă public acest lucru, de fiecare dată, pe Facebook.

De demolarea în sine se ocupă RAADPFL, iar strângerea molozului vine în sarcina firmei SC Romfer Trans SRL. Acesta a fost desemnată, în urma achiziției prin sistemul electronic de achiziţii publice. Potrivit reprezentanţilor RAADPFL Craiova, SC Romfer Trans SRL primește 150 lei/mc + TVA pentru preluarea, încărcarea și transportul deșeurilor. Doar în unele cazuri, proprietarii acestor garaje le demolează singuri, în urma somaţiei de la Poliţia Locală. Chiar dacă există două instituţii şi o firmă care se ocupă de acest proces, modul în care se face întreaga operaţiune a devenit deja foarte supărător pentru craioveni.

Zonele unde s-au făcut demolări, un dezastru

Gazeta de Sud a mers miercuri în unele zone din oraş în care s-au făcut demolări de garaje. De exemplu, pe strada Principatele Unite, după demolare, au rămas în urmă cărămizi, găuri şi pietre. Mai mult decât atât, fostele ziduri nu au fost doborâte complet. Câteva cărămizi din fiecare au rămas suspendate pe zidul din spate. Totul este „o frumuseţe“. La câteva locuri distanţă, un alt garaj a fost demolat, tot în bătaie de joc. Totuşi, în faţa acestuia a rămas o frumoasă arcadă din plante, care te face să uiţi pentru câteva clipe de urâtul peisaj lăsat în urmă de fostele garaje.

Pe strada Valter Mărăcineanu situaţia e şi mai urâtă. Locurile rămase libere după demolare sunt imposibil de folosit. Acestea au rămas mult sub nivelul străzii, iar dacă cineva ar încerca să parcheze acolo şi-ar avaria maşina. Ca bonus, pe locurile fostelor garaje au fost lăsate pietre, cărămizi, gunoaie, crengi sau anvelope uzate. Din păcate, modul în care s-a făcut demolarea a urâţit foarte mult acea zonă.

RAADPFL-ul spune că face verificări după demolări

Cu toate că multe spaţii unde s-au făcut demolări arată dezastruos, RAADPFL susţine că verifică ce se întâmplă în teren. „RAADPFL Craiova efectuează verificări în teren pentru a monitoriza modul în care se strânge molozul sau gunoaiele rămase în urma demolării. Ca termen de execuție, societatea poate presta serviciile de preluare, încărcare și transport deșeuri, într-un termen agreat de părți, adică 3-5 zile“, au menţionat reprezentanţii RAADPFL.
Chiar dacă termenul în care există posibilitatea de a se curăţa zonele respective este de 3-5 zile, situaţiile prezentate mai sus persistă de mai multă vreme. Pe Strada Valter Mărăcineanu demolările s-au făcut pe 28 septembrie, iar pe Strada Principatele Unite doborârea garajelor a început pe 15 septembrie.

Citeşte şi: Ce nereguli a descoperit ITM-ul după prăbuşirea grindei peste basculantă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS