0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalIntersecţii din Craiova, reorganizate pentru transportul public cu 1,3 milioane de euro

Intersecţii din Craiova, reorganizate pentru transportul public cu 1,3 milioane de euro

Intersecţii din Craiova, reorganizate pentru transportul public. Proiectul european privind „modernizarea sistemului de transport public cu autobuzul în municipiul Craiova“ (MOTRIC A) nu a presupus doar achiziţia celor 16 autobuze electrice articulate furnizate de către firma Solaris. Ele au intra în acest an pe traseela RAT din oraş, însă proiectul nu s-a oprit aici.

Pentru ca transportul cu autobuzul să aibă o fluenţă asemănătoare cu traficul auto şi pentru a exista o prioritizare a autobuzelor la tranzitarea intersecţiilor, proiectul a prevăzut şi „reorganizarea“ unor intersecţii. Astfel, din valoarea totală de 76.004.854,72 lei (inclusiv TVA), din care 65.822.125,74 lei finanţare nerambursabilă de la UE, 6,4 milioane de lei (cu TVA) au fost destinaţi reorganizării circulaţiei în zona centrală. 

În proiect se pomenea de 98 de semafoare, de cinci automate de dirijare a circulaţiei instalate în cinci intersecţii şi de 30 de detectori instalaţi în vederea prioritizării în trafic a autobuzelor. Exact această parte face acum obiectul unui contract de achiziţie publică. Procedura a fost lansată, joi, în sistemul electronic de achiziţii publice şi se referă strict la „Reorganizarea circulaţiei în zona centrală“ şi la „Extinderea sistemului de management al traficului prin integrarea de noi intersecții semaforizate cu funcționare în regim adaptiv și sistem de comunicaţii“. 

Intersecţii din Craiova, reorganizate pentru transportul public. Valoarea investiţiei, estimată la 1,3 milioane de euro

Valoarea prevăzută în bugetul proiectului (devizul general) pentru execuţie este de 5.385.313,19 lei (fără TVA). Aceasta este şi valoarea estimată a lucrărilor, care înseamnă 6,4 milioane de lei (cu TVA), adică 1,3 milioane de euro. Din aceşti bani, cheltuielile pentru construcţii şi instalaţii sunt de 2.670.748,10 lei (fără TVA).

Restul sunt cheltuielile cu amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială – 327.622,88 lei (fără TVA), cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii – 17.160 de lei (fără TVA), cheltuielile cu montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale – 269.035,40 lei (fără TVA), cheltuielile cu utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj – 1.758.390,22 lei (fără TVA), cheltuielile active necorporale – 287.666,50 lei (fără TVA) şi cheltuielile cu organizarea de şantier – 54.690,08 lei (fără TVA). 

Intersecţii din Craiova, „reorganizate“ pentru transportul public
Intersecţia bulevardului Nicolae Titulescu cu strada Amaradia şi strada Constantin Brâncuşi va fi integrată în sistemul de management al traficului

În bugetul proiectului a mai fost trecută şi o suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute, în cuantum de 233.747,95 lei (fără TVA). Aceasta nu a fost inclusă în valoarea estimată a contractului, putând fi accesată după caz, în funcţie de necesităţi. Cele două componente ale proiectului – „Reorganizarea circulației în zona centrală“ şi „Extinderea sistemului de management al traficului“ au ca scop implementarea componentei de trafic management, cu toate elementele sale: locale (în intersecții și treceri de pietoni semaforizate), centrale (echipamente și software în Centrul de control) şi distribuite (rețea de comunicații), după cum se specifică în anunţul de participare. 

Intersecţii din Craiova, reorganizate pentru transportul public. Ce presupune intervenţia

Care ar fi rezultatul acestui proiect de reorganizare şi extindere a managementului de trafic? Potrivit datelor din anunţ, sistemul ar asigura o adaptare a timpilor de semaforizare în funcție de informațiile asupra fluxurilor de trafic primite în timp real de la echipamentele din teren – management adaptiv al traficului. De asemenea, sistemul ar asigura monitorizarea video a locațiilor semaforizate, în vederea creșterii siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic: conducători auto, călători cu transportul public, bicicliști, pietoni.

Ce presupune implementarea componentei de prioritizare a vehiculelor de transport public? Prin aceasta, sistemul ar asigura o adaptare a timpilor de semaforizare în funcție de informațiile primite în timp real asupra poziției vehiculelor de transport public, astfel încât să asigure traversarea cât mai rapidă a intersecțiilor semaforizate de către aceste vehicule. 

În ceea ce priveşte partea de resistematizare a circulației, aceasta presupune realizarea unei benzi suplimentare de viraj la dreapta pe bulevardul Nicolae Titulescu, pentru facilitarea accesului pe străzile Constantin Brâncuși și Amaradiei, cât și pentru eliminarea traficului auto de pe zona liniei de tramvai. De asemenea, „Reorganizarea circulației în zona centrală“ va presupune şi desființarea spațiilor de parcare de pe bulevardul Nicolae Titulescu și transformarea spațiului ocupat de acestea în bandă de circulație.

„Se va avea în vedere asigurarea compatibilităţii. Contractantul va ţine cont (dacă este cazul) în alegerea echipamentelor necesare de caracteristicile şi dotările tehnice atât ale celor 16 autobuze electrice achiziţionate cât şi a celor aflate sau care urmează a fi puse în exploatare şi care vor opera pe traseele de transport în comun ce tranzitează intersecţiile ce urmează a fi integrate în sistemul de management al traficului“, se explică în anunţul licitaţiei. 

Care sunt intersecţiile „reorganizate“ pentru transportul public

Intersecţia străzii Caracal cu strada Gheorghe Chiţu va fi „reorganizată“
Intersecţia străzii Caracal cu strada Gheorghe Chiţu va fi „reorganizată“

Intersecţiile din Craiova care vor fi „reorganizate“ pentru transportul public în comun sunt următoarele: strada Amaradia – bulevardul Nicolae Titulescu – strada Constantin Brâncuşi, strada Amaradia – strada George Enescu – strada Adolf Wadmann (bretea de legătură între Amaradia şi Nicolae Titulescu), bulevardul Nicolae Titulescu – strada Iancu Jianu – strada Adolf Wadmann, strada Alexandru Macedonski – strada Caracal – strada Fraţii Buzeşti, strada Caracal – strada Gheorghe Chiţu, strada Alexandru Macedonski – strada Arieş.

Firma care va veni cu cel mai mic preţ va obţine contractul. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 19 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS