0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScad preţurile de vânzare şi chiria la ANL-uri

Scad preţurile de vânzare şi chiria la ANL-uri

Prețurile la care vor fi vândute locuinţele ANL vor scădea în acest an la nivelul celor din 2019. Recent legislaţia în domeniu a fost modificată. Mai exact este vorba de OUG care modifică legea ANL, stabilind că prețul de vânzare a locuințelor pornește nu de la costul construirii unui imobil nou la acest moment, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză. Costul este redus cu amortizarea, chiria plătită până la momentul vânzării şi cu indicele pe care îl are fiecare localitate în parte. Pentru Craiova, coeficientul este 0,98.

La începutul acestei luni a fost publicată în M.O. o hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe care prevăd reducerea preţului locuinţelor, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Această hotărâre publicată în Monitorul Oficial este ultimul pas pentru punerea în aplicare a OUG nr. 55/2021 publicată în iunie, în Monitorul Oficial nr. 628/2021.
Noile reglementări duc la reducerea preţurilor de vânzare şi a chirie locuinţelor ANL destinate tinerilor. Acestea au crescut mult în anul 2020 fără o justificare, dar vor fi aduse la nivelul valorilor din anul 2019.

(Foto: www.focus-energetic.ro)

Apartamentele ANL se vând mai ieftin

Preţul de vânzare şi chiria pentru un apartament ANL a fost aproape dublat odată cu majorarea în 2020 a veniturilor din industria construcţiilor. Acum Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care se revine la preţuri similare cu cele din 2019.
De exemplu, un apartament cu o suprafaţă utilă de 84 mp construit în 2003 avea în 2019 un preţ de vânzare de 127.649 de lei. În 2020 prețul pentru același apartament a ajuns la 214.806 de lei.
În 2021 prețul acestui apartament va fi de 115.915 de lei conform noilor reglementări. La garsoniere, preţurile porneau de la 68.000 şi ajungeau la 80.000 de lei, iar în cazul apartamentelor cu două camere, preţul pornea de la 104.000 şi ajunge la 120.000 de lei. Valoarea de înlocuire pe metru pătrat astfel calculată se stabileşte anual prin Ordin al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În 2019, conform Ordinul 5396/2018 valoarea de înlocuire era de 1.578,57lei/mp inclusiv TVA, în scădere pentru a doua oară succesiv de la 1.757,88 lei şi, respectiv, 1.600,20 lei.

În Craiova s-au vândut 164 de apartamente ANL

În Craiova sunt în total 440 de locuințe ANL, atât în Craioviţa Nouă cât şi în Potelu. Dintre acestea au fost vândute 164 de locuinţe.
În Craioviţa Nouă sunt 240 de locuinţe dintre care mai sunt de vînzare doar 76 de apartamente. În Potelu sunt 400 de apartamente, dintre acestea nu a fost vândut nici unul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS