3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎn ce stadiu a ajuns reabilitarea clădirilor IML Craiova

În ce stadiu a ajuns reabilitarea clădirilor IML Craiova

Reabilitarea clădirilor în care funcționează Institutul de Medicină Legală (IML) din Craiova a ajuns la o nouă etapă. Lucrările au demarat în primăvară și au ca termen de finalizare luna mai 2022.

În prezent, se lucrează la interior, după ce au fost finalizate lucrările la fațadele clădirii. „Institutul de Medicină Legală Craiova are o nouă imagine, odată cu încheierea lucrărilor la fațadele clădirii. În interior, se lucrează în ritm susținut, astfel că s-au încheiat deja reparațiile curente ale încăperilor de la etaj și parter, din corpul din spate al clădirii. Tencuielile vechi au fost îndepărtate și refăcute, pereții au fost vopsiți, s-au montat elementele de tâmplărie și parchetul și s-au schimbat instalațiile sanitare și electrice. În acest moment, se intervine în spatiile destinate laboratoarelor, în birourile de la demisol și pe casa scării“, a anunțat, pe pagina sa de socializare, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Contractul de lucrări a fost semnat în data de 1 aprilie. Fondurile pentru reabilitarea clădirilor IML Craiova au fost asigurate de Consiliul Judeţean Dolj, din bugetul judeţului. Din suma estimată de 500.000 de euro, vor fi cheltuiţi circa 380.000 de euro, suma rezultată în urma adjudecării licitaţiei. Patru firme au participat la licitaţie, contractul „Reparații curente ale clădirilor (Corp C1; C2; C3 și C5) situate în strada Vasile Alecsandri, nr. 20, municipiul Craiova, judeţul Dolj“ fiind atribuit SC Construct Invest Carpaţi SRL, din Craiova, la valoarea de 1.851.701 lei, inclusiv TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS