0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Un bărbat a vrut să se sinucidă în direct pe o rețea de socializare

Olt: Un bărbat a vrut să se sinucidă în direct pe o rețea de socializare

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat miercuri, 1 decembrie, la ora 18.17, prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Nicolae Titulescu, încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o rețea de socializare.

Imediat, la fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, care au identificat locuința bărbatului, iar agent-șef principal Comănac Daniel a escaladat gardul și a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetățeni, care au sărit în ajutor, acesta a reușit să-l salveze.

Ulterior a sosit și echipajul de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și pentru internarea la Secția de Psihiatrie.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la acest eveniment.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt felicită intervenția colegilor agent șef de poliție Comănac Daniel – șeful Postului de Poliție Nicolae Titulescu și agent-șef Iacob Alin – ajutor șef post al Postului de Poliție Șerbănești, care au dat dovadă de promptitudine și profesionalism pentru salvarea unei vieți omenești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS