La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti – Postul de Poliţie Tânţăreni, au fost sesizaţi de către o femeie, de 63 de ani, din comuna Ţânţăreni, cu privire la faptul că la data de 11 noiembrie a.c., concubinul său, OLARIU NICOLAE, de 62 de ani, nu a revenit la domiciliu şi nu cunoaște unde se află.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Politiei Orașului Târgu Cărbuneşti, care a constatat că la data de 11 noiembrie a.c., bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din orașul Turceni pentru a i se acorda îngrijiri medicale,după care ar fi plecat din unitatea medicală în cursul aceleiași zile.
La data respectivă Olariu Nicolae purta următoarele articole de vestimentaţie: pantaloni de culoare neagră, cămaşă de culoare alb, sacou de culoare gri, pantofi de culoarea neagră şi şapcă de culoare neagră.
Semnalmente – înălţime de 1,75 m, greutate 65 kg, păr negru tuns scurt, faţă ovală, constituţie atletica, ochi caprui.
Persoanele care pot oferi informații care pot conduce la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenta 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.