-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: O femeie a murit în incendiul care i-a mistuit casa

Olt: O femeie a murit în incendiul care i-a mistuit casa

Pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Făgețelu, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o casă de locuit.

La locul evenimentului au acționat și pompierii din cadrul ISU Argeș – Garda de Intervenție Vedea, cu o autospecială de stingere.

În momentul sosirii echipajelor, locuința ardea generalizat, iar proprietara se afla în interior.

Pompierii au asigurat accesul rapid în imobil, femeia, în vârstă de 74 de ani, fiind găsită într-o cameră de locuit, în stop carido-respirator.

Paramedicii SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, fără rezultat favorabil, decesul fiind constatat de echipajul Serviciului de Ambulanță, solicitat în sprijin.

În urma incendiului, locuința, cu suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați și bunurile din interior, au ars în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS