5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Județean Târgu Jiu distribuie tichetele valorice pentru vaccinați

Spitalul Județean Târgu Jiu distribuie tichetele valorice pentru vaccinați

Persoanele care s-au imunizat la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu își vor putea ridica, începând cu data de 7 februarie 2022, tichetele valorice din Ambulatoriul (Policlinicii) unității medicale. Reamintim că, în prezent, activitatea Centrului de Vaccinare este suspendată.

Bonurile valorice, destinate persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă în perioada octombrie – decembrie 2021 și ianuarie 2022, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, vor fi disponibile, începând de luni, 7 februarie 2022, la asistentul coordonator al Ambulatoriului SJU, Mihaela Popa.

Persoanele care doresc să ridice aceste tichete valorice sunt așteptate la Policlinică, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00, cu actul de identitate și adeverința de vaccinare eliberată în ziua în care s-au imunizat la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean (pe adeverința de vaccinare este menționat centrul unde s-au imunizat). Unei persoane i se acordă cinci tichete (a câte 20 lei fiecare) în valoare totală de 100 de lei.

Voucherele în valoare de 100 de lei se acordă persoanelor care s-au vaccinat cu schema inițială (primele două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson), nu și pentru doza booster (doza 3).

Ele nu pot fi acordate persoanelor care s-au vaccinat mai devreme de 3 septembrie 2021, data publicării OUG ce a introdus acordarea acestor vouchere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS