2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMegaafacerea „Proiectarea“ de la Primăria Craiova

Megaafacerea „Proiectarea“ de la Primăria Craiova

Primăria Craiova şi-a propus să cheltuie, în următorii patru ani, până la 32 de milioane de euro pentru servicii de proiectare şi orice alte servicii conexe necesare aprobării, autorizării şi executării lucrărilor la diferite obiective. Paleta este vastă şi cuprinde reabilitări sau extinderi la imobile deţinute de municipalitate (şcoli, grădiniţe, licee, locuinţe sociale etc), construcţii noi (parcări, punct intermodal de transport, policlinici) sau amenajări de spaţii verzi. Licitaţia a fost împărţită în trei loturi, iar două dintre ele au fost deja atribuite, cu toate că a fost depusă o contestaţie. Pentru lotul rămas se aşteaptă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Achiziţia îmbracă forma unui acord cadru pe patru ani.

Megaafacerea „Proiectarea“. La Craiova, proiectarea va fi cheia investiţiilor viitoare. Asta şi-a propus executivul, după cum a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu în şedinţa de Consiliu Local în care a fost aprobat bugetul pe anul 2022.

Edilul a pomenit de un acord cadru de proiectare, care va cuprinde „tot ce se poate face în Craiova în următorii 20 de ani“. „O să semnăm un acord cadru de proiectare, care cuprinde tot ce se poate face în Craiova în următorii 20 de ani, drumuri, pasaje, şcoli, grădiniţe, totul. Acordul va fi pe patru ani, dar ne gândim la viitor“, anunţa Olguţa Vasilescu. Lucru care s-a şi întâmplat. În premieră, Craiova va avea la dispoziţie trei proiectanţi gata să-şi ofere serviciile pentru orice fel de investiţie dorită de municipalitate. Deocamdată, doar cu doi a fost semnat contractul (săptămâna trecută), al treilea urmând să fie stabilit în urma deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), după o contestaţie depusă pe 31 ianuarie 2022.

A fost vorba, mai întâi, de o megalicitaţie demarată anul trecut (1 iulie 2021) pentru „un acord cadru prin care se vor asigura toate serviciile de proiectare şi orice alte servicii conexe necesare aprobării, autorizării şi executării lucrărilor aferente obiectivelor de investiţii“. O licitaţie care poate fi considerată oricând o megaafacere, având în vedere suma maximă pusă în joc de primărie: 135.146.211 lei fără TVA, adică 160,8 milioane de lei cu TVA (32,5 milioane de euro).

18 proiectanţi au dat năvală la licitaţie

Sigur că este vorba de o valoare maximă estimată pentru o perioadă de patru ani, dar suma pare imensă ţinând cont că avem de-a face cu documentaţii care pot sta la baza unor proiecte a căror execuţie poate sau nu demara, în funcţie de fonduri. Munca proiectantului va trebui însă plătită, de aici poate şi avalanşa de oferte cu care s-a confruntat Primăria Craiova.

Nu mai puţin de 18 proiectanţi şi asocieri de proiectanţi au luat cu asalt licitaţia, pentru a pune mâna pe cele trei contracte. Doar să ai asigurate câteva milioane bune de euro timp de 3-4 ani nu este de ici de colo, mai ales în vreme de criză. Şi unde mai găseşti, până la urmă, o autoritate atât de generoasă cum se dovedeşte Primăria Craiova?

Megaafacerea „Proiectarea“. Ce vrea să obţină Primăria Craiova de la proiectanţi

Muncipalitatea a făcut de la bun început lista cu serviciile de proiectare pe care vrea să dea banii. O listă lungă, e drept, care cuprinde: expertiză tehnică, audit energetic și certificatul de performanță energetică inițial, documentație de avizare a lucrărilor de intervenție, studiu de fezabilitate, plan urbanistic de detaliu, documentații pentru obținerea avizelor cerute în certificatul de urbanism și documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de construire, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică, certificat energetic de performanță la încheierea lucrărilor și punctul de vedere al proiectantului, pentru construcții existente, extinderi și construcții noi.

Megaafacerea „Proiectarea“ de la Primăria Craiova
Primăria Craiova vrea să aibă sub contract un proiectant gata să-şi ofere serviciile pentru orice fel de investiţie dorită de municipalitate, de la reabilitări până la construcţii noi. În plan intră unităţi de învăţământ, parcuri, chiar şi hipodromul.

La rândul lor, serviciile au fost împărţite în trei loturi: proiectare privind reabilitare, modernizare, consolidare, extindere construcţie existentă şi construcţii noi pentru construcţii civile (lot 1); proiectare privind reabilitare, modernizare, consolidare, extindere construcţie existentă şi construcţii noi pentru unităţi spitaliceşti (lot 2); proiectare privind reabilitare, modernizare, consolidare, extindere construcţie existentă şi construcţii noi pentru amenajări peisagistice/spaţii verzi (lot 3). „Aceste achiziţii pe o perioadă de 48 de luni vor contribui la îmbunătățirea nivelului de trai și al confortului locuitorilor municipiului Craiova“, se menţionează în anunţul de participare la licitaţie.

Ce presupun serviciile din lotul 1: de la şcoli şi grădiniţe, până la velodrom şi hipodrom

Serviciile de proiectare pentru reabilitare, modernizare, consolidare, extindere construcţie existentă şi construcţii noi pentru construcţii civile (lotul 1) au fost estimate la valoarea de 81.842.024 lei, fără TVA. Asta înseamnă 97 de milioane de lei cu TVA, adică 19,7 milioane de euro. Este cel mai mare contract din cadrul acestei licitaţii pe care îl va încheia primăria, dar şi proiectantul va avea mult de lucru. Municipalitatea a inclus aici toate imobilele din proprietate care ar putea avea nevoie de modernizare, consolidare sau extindere, dar a venit şi cu propuneri noi: punct intermodal de transport pentru autobuze şi trenuri urbane, parcare supraterană sau parc industrial.

Primăria Craiova vrea să aibă sub contract un proiectant gata să-şi ofere serviciile pentru orice fel de investiţie dorită de municipalitate, de la reabilitări până la construcţii noi. În plan intră unităţi de învăţământ, parcuri, chiar şi hipodromul.

Pe listă au fost trecute, ca tipuri de construcţii, grădiniţă, şcoală gimnazială, liceu, creşă, sală de sport, bazin de înot, teren de sport neacoperit – amenajări la sol, pentru public sau pentru activităţi sportive profesioniste, cămin pentru persoane vârstnice, clădire locuinţe sociale, clădire administrativă, clădire multifuncţională, clădire tip teatru, parcare subterană. Primăria a inclus aici şi două obiective din Parcul „Romanescu“, care ar avea nevoie de reabilitare şi modernizare: velodromul şi hipodromul. Tot pe listă au mai fost menţionate platforme de gunoi, hale industriale şi o piaţă agro-alimentară (spaţiu comercial închis).

Megaafacerea „Proiectarea“. Ce solicită primăria

Ce a solicitat primăria? Toate documentele necesare unei investiţii: expertiză tehnică; studiu geotehnic; studiu topografic, inclusiv OCPI; audit energetic și certificatul de performanță energetică iniţial; studiu de securitate la incendiu; documentație pentru obținere avize la faza de studiu de fezabilitate/DALI; documentație de avizare a lucrărilor de intervenție / studiu de fezabilitate; plan urbanistic de detaliu; proiect tehnic și detalii de execuție; certificat energetic de performanță la încheierea lucrărilor și punctul de vedere al proiectantului; asigurarea verificării tehnice de calitate a proiectelor de către verificatori atestați; asigurarea asistenței tehnice pe perioada de execuție şi participarea la recepție și la elaborarea cărții tehnice a construcției.

În plus, primăria cere şi un proiect „as built”. Acesta se realizează pe parcursul executării construcţiei şi actualizează post-construire documentaţia tehnică, în conformitate cu realitatea de pe şantier. Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 11.000.000 de lei, fără TVA. S-a mers pe „cel mai bun raport calitate – preţ“, dar primăria nu s-a uitat doar la oferta financiară, ci şi la experienţa profesională a managerului de proiect, a inginerului de proiect şi a arhitectului.

Primăria vrea proiectare şi pentru spitale şi policlinici

În lotul doi scos la licitaţie şi atribuit deja au fost trecute servicii de proiectare pentru reabilitare, modernizare, consolidare, extindere construcţie existentă şi construcţii noi pentru unităţi spitaliceşti. Concret, aici ar fi vorba de unităţi precum spital, policlinică, centru de tratament sau centru de analize medicale. Cu proiectarea şi toate documentaţiile în sertar (aceleaşi ca şi la lotul 1), municipalitatea ar putea reabilita sau extinde spitalele actuale, ori ar putea construi altele noi. De aproape un an se vorbeşte deja de un spital de pediatrie, care să fie construit cu curtea Spitalului „Filantropia“. Deocamdată, a fost lansată doar licitaţia pentru studiul de fezabilitate.

Pentru acest lot doi, valoarea estimată a contractului de patru ani este de 22.458.300 de lei, fără TVA. Adică 26,7 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 5,4 milioane de euro. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 8.000.000 de lei, fără TVA. Şi aici criteriile de atribuire au fost aceleaşi ca la lotul 1. Din mulţimea de oferte, Primăria Craiova a ales-o pe cea a K-Box Construction Design SRL. Firma din Bucureşti a venit şi cu trei subcontractanţi: Butterfly Effect SRL (10% din lucrări), Instaltek Project SRL (14%) şi Sharp Edge Design (1%).

K-Box Construction Design SRL nu este la primul contact cu Craiova. Societatea a proiectat stadionul de atletism, atât în forma sa iniţială (care nu a mai fost dusă la capăt), cât şi în cea finală, omologată pentru competiţii internaţionale. Execuţia stadionului de atletism a costat 46,5 milioane de lei, iar proiectarea 405.433 de lei (TVA inclus). K-Box a proiectat şi primul bloc din cartierul chinezesc (L2), pentru care fusese demarată o procedură de achiziţie a restului de lucrări rămas de executat, dar situaţia juridică a terenului a blocat tot proiectul.

Megaafacerea „Proiectarea“. Intră „Dracula Park“ pe mâna proiectanţilor?

Primaria nu a uitat nici de zonele verzi. Aşa cum în bugetul din 2022 au fost prevăzuţi 45 de milioane de lei pentru lucrările executate de RAADPFL, în lotul 3 scos la licitaţie sunt puşi în joc până la 30.845.887 de lei pentru amenajări peisagistice/spaţii verzi. Vorbim aici de o valoare estimată de 36,7 milioane de lei (TVA inclus), adică 7,4 milioane de euro. Contractul pe patru ani se referă, concret, la următoarele tipuri de construcţii, conform caietului de sarcini: perete verde; loc de joacă; parc; parc tematic; miniparc; skate parc; spaţii verzi; iluminat arhitectural clădiri publice, poduri şi pasaje; fântâni arteziene; curţi unităţi şcolare; teren viran.

Cerinţele în ceea ce priveşte serviciile oferite de proiectant sunt aceleaşi, doar că la documentele solicitate aici apare şi studiul peisagistic. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 4.930.000 de lei, fără TVA, iar la alegerea ofertei s-a ţinut cont atât de preţ (70%), cât şi de experienţa profesională a managerului de proiect, a arhitectului şi a inginerului peisagist. Contractul a fost atribuit asocierii Aduro Impex SRL (lider) – Hard Expert Consulting SRL – Kentel Design SRL – Concrete & Design Solutions SRL.

Aşa ar putea arăta Dracula Park

După cum se poate observa, în acest lot au fost trecute proiecte menţionate şi în bugetul din 2022, cum ar fi skate parcul sau parcul tematic. Acesta din urmă este, de fapt, deja celebrul „Dracula Park“, la care primarul Olguţa Vasilescu nu renunţă (a spus-o răspicat la aprobarea bugetului). Peretele verde reprezintă un proiect pilot care va fi deja implementat la Şcoala „Mircea Eliade“, dar probabil că municipalitatea vrea să-l multiplice.

Megaafacerea „Proiectarea“ de la Primăria Craiova. Lotul 1, în aer până la decizia CNSC

Din cele trei loturi scoase la licitaţie în cadrul megaachiziţiei de 32 de milioane de euro, doar primul a rămas în aer. Primăria a desemnat un câştigător şi pentru contractul de maxim 97 de milioane de lei (TVA inclus), dar procedura a fost contestată. De fapt, după aproape şase luni de analiză a ofertelor, comisia a stabilit câştigătorii pe fiecare lot în parte. S-a trezit, însă, cu o contestaţie, depusă pe 31 ianuarie 2022. Intergroup Engineering SRL, ca lider al asocierii Intergroup Engineering SRL – Photovoltaic Systems SRL – MTA Structural Engineers SRL – Cubicon Invest SRL – Prographic SRL – Concept Structure SRL, a fost cea care a contestat întreaga procedură, după ce oferta sa a fost declarată neconformă.

Intergroup Engineering SRL a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să oblige Primăria Craiova să-i reevalueze oferta şi să primească acces la dosarul de achiziţie, după ce ofertanţii câştigători au cerut ca ofertele lor tehnice şi financiare şi răspunsurile la clarificări să fie confidenţiale. CNSC nu a luat încă o decizie. Până acum a primit de la Primăria Craiova dosarul de achiziţie şi punctul de vedere, concluziile scrise ale contestatarei Intergroup Engineering SRL, iar ieri a cerut noi date de la câştigătorii desemnaţi. Municipalitatea nu a mai aşteptat după decizia CNSC şi a atribuit loturile 2 şi 3, dar a lăsat deoparte lotul 1. Aici, asocierea condusă de Intergroup Engineering SRL are ca adversar o firmă puternică: Metroul SA.

Cine este Metroul SA

Societatea din Bucureşti a participat de una singură la licitaţia pentru lotul 1 şi a avut câştig de cauză, dar stă acum după CNSC. Pare însă greu de crezut ca Metroul SA să rateze megacontractul de la Craiova, având în vedere portofoliul din spate. Firma de proiectare este specializată în domeniile infrastructură de transport urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz, vehicule rutiere), infrastructură de drum, construcții civile, infrastructură edilitară, lucrări de artă (tunele, pasaje, poduri, podețe, pasarele), cu referire la toate etapele de proiectare.

În prezent, se ocupă de supervizarea lucrărilor la Podul Brăila (investiţie de 399.186.452 de euro), însă a proiectat mai multe magistrale de metrou din Bucureşti, Pasajul Basarab, primul punct intermodal de transport public din Capitală şi Tribunalul Bucureşti. Metroul SA a realizat şi studiile de fezabilitate a trei pasaje pietonale subterane în Târgu Jiu, amplasate în arealul intersecției dintre strada Unirii și bulevardul Constantin Brâncuși, strada Unirii și strada Victoriei şi strada Unirii, strada Geneva și strada Republicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS