0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova impune un Regulament pentru bulevardul 1 Mai

Primăria Craiova impune un Regulament pentru bulevardul 1 Mai

După modelul Regulamentului pentru Calea Bucureşti, adoptat în urmă cu un an, Primăria Craiova intenţionează să adopte un Regulament asemănător şi pentru Bulevardul 1 Mai. Regulamentul a fost publicat pe site-ul Primăriei Craiova pentru consultare publică on-line. Primăria Craiova doreşte să schimbe aspectul bulevardului 1 Mai, importantă arteră de circulaţie din municipiu.


Regulamentul tratează la nivel de reglementare toate aspectele identificate ca necesitând un set de reguli în vederea obținerii unei imagini coerente și armonioase a zonei de acțiune prioritară stabilită, respectiv: schimbarea destinației spațiilor interioare specifice activității de locuire în spații cu altă destinație;

condiții în care se poate autoriza executarea accesului direct din exterior în spațiul ce își schimbă destinația;

modul de conformare a fațadei spațiilor cu altă destinație decât locuințe existente și care au asigurat accesul direct din exterior și reglementarea funcțiunilor acestora;

modul de conformare al mijloacelor de publicitate amplasate pe fațada spațiilor cu altă destinație decât locuințe;

modul de conformare al treptelor, rampelor, podestelor realizate în vederea creeri accesului din exterior la spațiul ce își schimbă destinația;

interdicții și permisivități privind amplasarea pe fațade a unor echipamente tehnice și a copertinelor, reguli pentru împrejmuiri”.

Bulevardul 1 Mai va avea un regulament


Zona pe care primăria o vizează este cuprinsă între intersecţia cu bulevardele Gheorghe Chiţu şi Ilie Balaci (zona Ciupercă) în partea de nord și zona cuprinsă între intersecţia cu Bulevardul Nicolae Romanescu, în partea de Sud. Adică întreg bulevardul 1 Mai de la sensul giratoriu până la Parcul „Romanescu”.

Regulamentul:La parterul blocurilor, farmacii da, firme funerare ba

În Regulament se spune că apartamentele de la parterul blocurilor situate pe bulevard îşi pot schimba destinaţia doar în anumite condiţii. Adică, într-un apartament situat la parter pot funcţiona doar farmacii, frizerii, cabinete de avocatură, birouri, agenţii imobiliare, cofetării, agenţii bancare, oficii poştale şi alte firme care nu produc deranj proprietarilor.

Totodată, aceste modificări, „să nu fie generatoare de disconfort pentru populația riverană prin producerea de zgomot, noxe, vibrații, cantități mari de deșeuri, sau prin expunerea populației la factori de risc pentru sănătate”, se spune în Regulament.

Nici în apartamentele de pe bulevardul 1 Mai nu sunt acceptate firmele care prestează servicii funerare, aşa cu se prevede şi în Regulamentul pentru strada Calea Bucureşti.

Bulevardul 1 MAi


Apartamentele de la parterul blocurilor situate pe bulevardul 1 Mai care îşi schimbă destinaţia vor putea să schimbe şi accesul de intrare. Acestea îşi pot face intrare separată de cea folosită de locatari.

În schimb, „utilizarea trotuarului de gardă al blocului și a aleilor de acces în imobil folosite de către locatari, pentru deservirea spațiului ce își schimbă destinația la parter, se poate face doar cu acordul expres al tuturor locatarilor apartamentelor deservite de respectivul acces”. Tâmplăria trebuie să fie de culoare maro, din lemn sau imitaţie de lemn.
Tot în Regulament se spune că faţadele acestor spaţii nu trebuie să fie diferite de faţada blocului în care se situează. De asemenea culorile folosite la faţada blocului trebuie să fie „armonizate cu cromatica generală a fațadei blocului din gama alb, bej sau gri”, se prevede în Regulament.

Regulament:Blocurile de locuinţe vor fi reabilitate

Blocurile de pe bulevardul 1 Mai vor fi reabilitate :

Blocuri pe bulevadul 1 Mai
Blocuri pe bulevadul 1 Mai

„Faţadele aferente etajelor superioare ale clădirilor de locuit multietajate aferente fronturilor construite la bulevardul 1 Mai se vor reabilita”, se spune în Regulament.


Firmele trebuie să fie atente la afişajul publicitar. De exemplu, se interzice amplasarea de mijloace de publicitate tip banner sau mesh, cu caracter permanent sau pentru o perioadă mai mare de 60 de zile.

Firmele care au un afişaj luminos vor avea în mod obligatoriu lumină constantă, și nu vor emite semnale sonore, pentru a nu afecta locuirea de la etajele superioare sau din vecinătate.
Societăţile care desfăşoară activităţi la parterul blocurilor de pe bulevardul 1 Mai nu au voie să monteze pe fațadele spațiilor copertine, indiferent de materialele din care sunt realizate. Totodată, firmele nu au voie să amplaseze în faţa sediului proiectoare, corpuri de iluminat cu excepţia firmei.
Pentru punerea în aplicare a Regulamentului, Primăria Craiova va cere sprijinul asociaţiilor de proprietari.

Bulevardul 1 Mai
Bulevardul 1 Mai


„În termen de 15 zile lucrătoare de la întocmirea notelor tehnice, Primăria Municipiului Craiova prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, va emite notificări către Asociațiile de Proprietari pe raza cărora există spații la parterul blocurilor de locuințe colective cu alte destinații decât locuința și pentru care sunt necesare intervenții în vederea conformării la prevederile prezentului Regulament, spre a fi comunicate către proprietarii sau utilizatorii spațiilor respective. Notificările vor cuprinde categoriile de intervenții necesare la fiecare spațiu cu altă destinație decât locuința, termenele de implementare a intervențiilor și informarea cu privire la măsurile aplicabile în cazul neconformării la acestea”, se prevede în Regulament.

Bulevardul 1 Mai
Bulevardul 1 Mai

Proprietarii şi firmele au la dispoziţie 120 de zile de la notificare ca să ducă la îndeplinire regulile impuse de primărie.
La final, în Regulament sunt menţionate şi sancţiunile pe care le riscă cei care nu vor duce la îndeplinire prevederile trecute în cuprinsul acestuia.


Persoanele interesate pot trimite sugestii/observații, până la data de 18.04.2022, utilizând formularul ON-LINE sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Târgului nr. 26.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS