7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: Un tânăr și mama lui, anchetați pentru cultivare și trafic de canabis

Mehedinți: Un tânăr și mama lui, anchetați pentru cultivare și trafic de canabis

Un bărbat, de 29 de ani, din Mehedinţi a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru că a înfiinţat o cultură de canabis, drogurile ce urmau a fi obţinute fiind destinate comercializării.

„Începând cu toamna anului 2021, inculpatul a înfiinţat o cultură de canabis pe raza unei comune din judeţul Mehedinţi, drogurile ce urmau a fi obţinute fiind destinate comercializării. Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mehedinţi, în urma cărora au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 600 de grame de fragmente vegetale, de culoare verde-oliv, cu miros înţepător, 8 plante de canabis, cu o înălţime de 50 şi 100 de cm, cu inflorescenţe, un cântar electronic de precizie, grindere, telefoane mobile, un laptop, corturi din material textil cu elemente de structură, filtru de aer, lămpi de iluminat, tubulatură de aerisire, dispozitiv pentru măsurarea temperaturii şi a umidităţii, ventilatoare cu tubulatura aferentă, transformatoare, precum şi alte bunuri folositoare la cultivarea plantelor de canabis”, informează DIICOT.

Bărbatul și mama acestuia, o femeie, de 63 de ani, au fost prezentați procurorului D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinți, în vederea audierii.

În baza probatorului administrat în cauză, la data de 10 martie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. -B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar, față de femeia, 63 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS