0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalProgramul evenimentelor dedicate Zilei Olteniei

Programul evenimentelor dedicate Zilei Olteniei

Personalități marcante, tradiții bogate, meșteșuguri unice și o istorie cu care noi, oltenii, ne mândrim. Ziua Olteniei o sărbătorim în fiecare an, din 2017, pe data de 21 martie. Atunci a fost ziua în care Tudor Vladimirescu, conducătorul pandurilor, intra călare în București, pe Podul Calicilor, se arată în comunicatul remis presei de Primăria Craiova.

Și în acest an, Ziua Olteniei va fi marcată la Craiova printr-o serie de evenimente ce vor readuce în prim-plan spiritul oltenilor, obiceiurile strămoșești, momentele istorice de la 1821, poveștile Craiovei de altădată, dar și mari personalități din Oltenia cu care ne mândrim.

Organizate de Primăria Craiova, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj, toate manifestările dedicate oltenilor pentru ziua de 21 martie 2022 vor fi cu intrare liberă: de la expoziții în aer liber sau la sediul instituțiilor de cultură și până la spectacolul de tradițiiN-auzirăți de-un oltean propus de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“, pe scena din Piața Frații Buzești – Centrul Vechi.

Astfel, copiii sunt invitați luni, 21 martie 2022, la Teatrul Colibri pentru a participa la expoziții și ateliere de creație, gurmanzilor li se pregătește un festin culinar ca-n Lunca Dunării în holul Consiliului Județean Dolj, iar pasionații de artă, istorie și cultură pot face duminică, 20 martie 2022, o incursiune – un tur ghidat la clădirile monument ale Craiovei, iar luni, 21 martie, pot admira expozițiile din Centrul Vechi, de la Muzeul de Artă, de la Muzeul Olteniei sau pe cele programate la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman.

Iubitorii tradițiilor și ai folclorului oltenesc sunt așteptați luni, 21 martie 2022, în Centrul Vechi – Piața Frații Buzești, între orele 18.00 – 21.00, pentru a-i urmări live pe cei mai îndrăgiți artiști din regiune, precum Angelica Stoican, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasilica Dinu, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Neta Soare, Zorina Bălan, Ileana Lăceanu, Emilia Dorobanțu și mulți alții, acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului.

DUMINICĂ – 20 Martie 2022

  • #InstaCraiovaVeche / O incursiune în Craiova Monumentală, un loc bogat în arhitectură, o invitație la (re)descoperirea orașului celor 100 de milionari.
  • Înscrierile pentru turul ghidat se pot face la adresa de email: [email protected]
  • Oră și punct de plecare: duminică – ora 10.00, Palatul Administrativ Dolj, Calea Unirii nr. 19.
  • Organizatori: Monumentalist și Primăria Craiova.

LUNI – 21 Martie 2022

SPECTACOL – Centrul Vechi, Piața Frații Buzești:

  • 18.00 – 18.30:

Călușul – de la ritual la terapie / Dans contemporan.

  • Organizatori: Primăria Craiova și Casa de Cultură Traian Demetrescu.
  • 18.30 – 21.00:

N-auzirăți de-un oltean / Spectacol de tradiții.

  • Organizatori: Primăria Craiova și Ansamblul Folcloric Maria Tănase, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj.
  • Invitați: Angelica Stoican, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasilica Dinu, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Neta Soare, Zorina Bălan, Ileana Lăceanu, Emilia Dorobanțu, Marian Medregoniu, Delia BARBU, Bogdan CIORANU, Lavinia Bîrsoghe, Lucreția GOAGEA, Alina Moți Drăghia, Alina Lăcătușu, Livia Celea, Alexandra Bleaje, Alexandru Lilea și Maria Ghinea.
  • Acompaniază Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului – Târgu Jiu. Dirijori: Marcel Parnica și Aurel Blondea.
  • Craiova de altădată / expoziție în aer liber – Piața Frații Buzești (Centrul Vechi), din colecția Florian Ciobanu: documente și reclame vechi.
  • Organizatori: Primăria Craiova și Casa de Cultură Traian Demetrescu.
  • Flash Mob / Esplanada Teatrului Național Marin Sorescu
  • Orele 16.30 – 18.00
  • Organizatori: Universitatea din Craiova, Direcția de Sport Dolj și Asociația ALDO-CET Băilești.

EXPOZIȚII ȘI ATELIERE, 21 Martie 2022:

(organizate la sediul instituțiilor)

  • Muzeul de Artă Craiova:
  • Expoziție de grafică Theodor Aman.
  • Teatrul pentru copii și tineret Colibri:
  • Schițe și povești / expoziție, orele 11.00 – 18.00, Sala Studio
  • Porți Deschise la electroColibri, orele 11:00 – 18:00
  • Păpușile spun povești, orele 11:00 – 18:00

(copiii vor avea ocazia să mânuiască o marionetă și să se transforme în actori păpușari)

  • Atelierul de creație Prima mea Marionetă, ora 18:00, Foyer actori

(copiii învață să construiască marionete din materiale reciclabile)

Coord. Andreea Melinescu (25 participanți).

Link pentru înscriere:

  • Muzeul Olteniei:
  • Personalități craiovene – C.D. Fortunescu / expoziție.

Vernisaj – luni, 21 martie 2022, ora 11.00, Secția Istorie – Arheologie.

  • Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj:
  • Dolju-n bucate / expoziție fotografie
  • Din cămara oltenească / expoziție gastronomică.

Ora 13.00, Galeriile Cromatic.

  • Consiliul Județean Dolj – holul instituției:
  • Festin culinar ca-n Lunca Dunării
  • Oltenia azi alb-negru și color / expoziție de artă fotografică.

Evenimente organizate de Școala Populară de Arte și Meserii Cornetti.

  • Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman:
  • Dansuri tradiționale oltenești (Ansamblul Segărceanu – Video)
  • Costume populare oltenești (desene realizate de copii)
  • Mici oltenași în costume naționale (expoziție foto)
  • Anecdote cu și despre olteni.
  • Expoziție de carte
  • Prezentare multimedia cu titlul „Publicații periodice oltenești apărute până în anul 1950
  • Doljul în monografii (expoziție virtuală).
  • 5 epigrame despre olteni.
  • Botezul – tradiții în Oltenia (prezentare digitală).
  • Expoziția „Oltenia în documente multimedia” expoziție de documente audio-video, sala „Marin Sorescu” (prezentare multimedia)
  • Expoziție de carte „Oltenia de ieri și de azi”, Salonul Expozițional (prezentare multimedia)
  • Portul popular oltenesc în colecțiile Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” (prezentare multimedia)
  • Identități culturale oltenești în Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
  • Expozitie de carte, corespondenţă, fotografii, manuscrise şi documente inedite
  • Filme de prezentare: Nicolae Romanescu și Vintilă Horia
  • Masa rotundă şi lecturi publice: Scriitori olteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS