0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalNu se găsesc constructori pentru extinderea portului Calafat

Nu se găsesc constructori pentru extinderea portului Calafat

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a pus pe masă, chiar în ultima zi a anului 2021, suma de 12 milioane de euro pentru extinderea infrastructurii portului Calafat şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului. A aşteptat însă degeaba aproape două luni după vreo ofertă care să intre în etapa de evaluare. Niciunul dintre constructorii care s-au arătat, iniţial, interesaţi de licitaţie nu a venit şi cu vreo ofertă concretă. CN APDF a reluat, zilele trecute, procedura de achiziţie a lucrărilor, mergând pe aceleaşi condiţii de atribuire a contractului. Termenul limită este acum 29 aprilie.

Nu se găsesc constructori pentru extinderea portului Calafat. Porturile dunărene de la Calafat şi Corabia ar trebui să intre într-un amplu proces de modernizare, în cadrul a două proiecte europene finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM. Suma cumulată a celor două investiţii este de 40 de milioane de euro, dar până acum niciun constructor nu s-a arătat interesat de lucrări.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale (CN APDF) SA Giurgiu, cea care a demarat proiectele de investiţii pentru cele două porturi importante din Oltenia şi, implicit, licitaţiile, nu a primit nicio ofertă. Asta cu toate că a aşteptat aproape două luni după măcar un constructor.

Procedurile de achiziţie a proiectării şi execuţiei lucrărilor de extindere a infrastructurii portului Calafat şi, respectiv, modernizare a portului Corabia au fost lansate chiar în ultima zi a anului 2021. Compania a aşteptat oferte până la începutul lunii februarie, ba chiar a prelungit termenul până spre sfârşitul lunii, dar degeaba.

Constructorii au venit, s-au uitat pe documente şi au plecat

Constructorii au venit, s-au uitat pe documente şi au plecat, fără să depună vreo ofertă care să poată intra în etapa de evaluare. Aşa că ambele licitaţii au fost anulate. Cea pentru modernizarea portului Corabia, pe 22 februarie, iar cea pentru extinderea portului Calafat, pe 25 februarie. „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor niciunul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz“, este anunţul postat în sistemul electronic la cele două licitaţii.

CN APDF SA Giurgiu a mai făcut acum o încercare, deocamdată doar cu proiectul de extindere a infrastructurii portului Calafat, contract cu o valoare mai mică. Aceste lucrări au o valoare estimată de 12 milioane de euro (TVA inclus), diferenţa până la 40 de milioane de euro reprezentând proiectarea şi execuţia lucrărilor privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport naval în portul Corabia. Cele două megainvestiţii derulate de Compania din subordinea Ministerului Transporturilor trebuie finalizate până la sfârşitul anului 2023. O fi cu noroc, a doua oară?

Nu se găsesc constructori pentru extinderea portului Calafat. O nouă încercare, aceleaşi condiţii

Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu a reluat, zilele trecute, procedura de achiziţie a proiectării și execuţiei lucrărilor aferente proiectului „Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului“. Anunţul a fost postat în sistemul electronic sâmbătă, 19 martie, iar ofertele sunt aşteaptate până la data de 29 aprilie. Condiţiile de atribuire a contractului şi sumele sunt aceleaşi. Valoarea totală estimată a proiectării şi execuţiei este tot de 50.308.423 de lei (fără TVA), adică 59,8 milioane de lei cu TVA (12 milioane de euro). Criteriul de atribuire: cel mai bun raport calitate – preţ.

Nu se găsesc constructori pentru extinderea portului Calafat
Infrastructura portului Calafat va trebui extinsă. Investiţia se ridică la 12 milioane de euro, dar niciun constructor nu s-a arătat interesat de acest proiect.

Componenta financiară a ofertei (preţul) contează însă doar în procent de 35%. Autoritatea contractantă va ţine cont şi de experienţa similară a personalului ofertantului angajat în derularea contractului (30%), de gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției (25%) şi de demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (10 %). Proiectarea și construcţia se fac în baza unui studiu de fezabilitate în urma căruia au rezultat următoarele categorii de lucrări: lucrări hidrotehnice, lucrări de drumuri, utilităţi la dane şi drumuri (alimentare cu energie electrică şi apă), instalații de incendiu, iluminat perimetral şi de incintă, dragaj.

Ce presupun lucrările pentru extinderea portului Calafat

Concret, lucrările care trebuie executate în portul Calafat, potrivit caietului de sarcini, sunt următoarele: modernizare rampă RO – RO existentă (60 m); lucrări de modernizare – consolidare în zona danelor 2 și 3 și amenajarea acestora ca dane de acostare pe câte 100 m fiecare; refacerea cheului vertical din dana 4 pe lungimea de 100 m; extindere cheu vertical la dana 4 pe lungimea de 30 m; construcția danei 5 în lungime de 130 m; construcția unei dane noi de ecologizare (în continuarea danei 5) în lungime de 100 m; reabilitare drum de incintă portuară, pe o suprafață de 1.030 mp și realizare drum nou de incintă pe o lungime de 446 m; racorduri exterioare energie electrică, apă, canalizare; rețele interioare la dane cu posibilitate de refurnizare: energie electrică, apă potabilă; instalații incendiu; iluminat perimetral și de incintă; dragaj în zona de acces la danele de operare; împrejmuire.

Portul Calafat are o capacitate de operare de 350.000 t/an. El este legat de trei drumuri naţionale, DN 56 Calafat – Craiova (87 km), DN 56A Calafat – Drobeta Turnu Severin (103 km) şi DN 55A Calafat – Bechet (95 km), şi are legătură cu reţeaua naţională feroviară prin linia Calafat – Craiova (107 km).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS